Claudiu Marius Pană (22 de ani) s-a şcolit în amenajări interioare în Italia, unde a muncit ani buni după ce a făcut majoratul. Pentru că ştia meserie, foştii colegi l-au chemat din Petroşani la Bucureşti pentru o lucrare pe bani grei. Aşa a ajuns tânărul în decembrie 2009 să conducă şantierul unei vile a lui Omar Mukhles, nimeni altul decât fratele teroristului condamnat în lipsă pentru implicarea sa în răpirea jurnaliştilor, în 2005, din Irak. Proprietarul era generos, însă foarte exigent, după cum îşi aminteşte zugravul. “Mukhles a plătit pentru lucrare foarte bine, nu s-a uitat la bani. A dat cât am cerut fără să negocieze. Era însă şi pretenţios. Cu becul verifica dacă e drept peretele şi, dacă vedea o denivelare cât vârful de ac, ne cerea să refacem”, povesteşte Claudiu.
«Aş avea de luat vreo 400 de lei»
Tânărul ne-a spus că sirianul nu vorbea niciodată despre fratele lui şi că nu se gândea să-şi lase afacerile din România. Claudiu a fost solicitat să mai lucreze la o altă vilă a familiei Omar, din Snagov. “A plătit la fel de bine, la început. La final însă nu a mai fost atât de prompt. Aş mai avea de luat de la el vreo 400 de lei, dacă mă gândesc bine”, mai spune tânărul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.