Acesta a fost găsit mort de un vecin ieri, în jurul orei 15.45, a anunțat debraila.ro. Acesta locuia singur și avea o situație materială bună. El a lăsat un bilet de adio în care și-a prezentat scuze pentru fapta sa.

E fratele unui fotbalist trecut pe la Farul și CS Dinamo

Mihai Vlăduț Subțirică era fratele fotbalistului Tiberiu Subțirică, de la SSC Farul Constanta. Acesta a mai evoluat la grupările la CS Afumați, CS Dinamo, Luceafărul Brăila și Conpet Cireșu.

Pe trupul neinsufletit nu existau urme de violenta, insa, potrivit procedurii, politistii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpa, urmand ca, la finalizarea cercetarilor, solutia sa fie clasarea.

Mesajul cutremurător al fratelui

Tiberiu Subțirică a postat, în urmă cu puțin timp, un mesaj răvășitor pe Facebook. 

„Înmormântarea va avea loc mâine 23.02.2019 în comuna Roșiori, Brăila.

Dumnezeu să te ierte! Frățiorul meu drag, tot ce mi-ai cerut a fost să te iubesc necondiționat, iar tu mi-ai oferit totul. Te iubesc! Păcat că acum ai plecat, dar știu că oriunde ai fi, îmi vei da puterea să zâmbesc gândindu-mă la tine. Îmi va fi dor..”, a scris Tiberiu Subțirică.

Fratele unui fotbalist s-a sinucis. Avea doar 26 de ani

Mesajul fratelui

Analiză. Ministrul Agriculturii, o nouă abordare controversată: „Nu sunt de acord cu marca proprie din magazine”. Specialiștii spun că românii vor plăti mai mult dacă dispar aceste produse
Recomandări

Libertatea are corespondent special la Madrid, la Congresul socialiștilor europeni, unde Dragnea și Dăncilă vor fi prezenți. Azi și mâine, socialiştii europeni îşi prezintă viziunea pentru viitorul Europei

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Municipiul din România care-și pierde principala sursă de venit și populația: “Furăm ce mai apucăm. Oamenii mai închid ochii, că ne văd amărâți”
FANATIK.RO

Cum arăta Angela Similea la începutul carierei. Avea o frumusețe răvășitoare și s-a iubit cu Florin Piersic
Viva.ro

Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Libertateapentrufemei.ro
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Ion Țiriac: „Eu oameni săraci încă n-am văzut!” Omul de afaceri cu o avere de 1,75 miliarde de euro, comparație cu Steve Jobs: „Îmi spun ăștia că o să mor”
GSP.RO

Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate

Opoziția austriacă, despre Schengen: Poziția guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă
Știrileprotv.ro
Opoziția austriacă, despre Schengen: Poziția guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Unica.ro

Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Orangesport.ro
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
"Nici nu am cuvinte". Mama lui Ayan, în lacrimi de fericire. Micuțul ei, de doar 2 anișori, a supravieţuit o noapte întreagă în pădure, singur, la minus 5 grade
Observatornews.ro
"Nici nu am cuvinte". Mama lui Ayan, în lacrimi de fericire. Micuțul ei, de doar 2 anișori, a supravieţuit o noapte întreagă în pădure, singur, la minus 5 grade
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
HOROSCOP

RECOMANDĂRI