Procesul tatălui incestuos Josef Fritzl, care şi-a sechestrat fiica timp de 24 ani şi a făcut cu ea şapte copii, ar trebui să înceapă înainte de Paşte.
"Este plauzibil ca procesul să înceapă înainte de săptămâna sfântă, adică la începutul lunii aprilie", a declarat preşedintele Tribunalului din Sankt-Polten, Kurt Leitzenberger.
Josef Fritzl (73 de ani) este acuzat de viol, sechestrare, incest, sclavie, precum şi de moartea unuia dintre copiii pe care i-a făcut cu fiica sa Elisabeth, de aceea riscă să fie condamnat la închisoare pe viaţă.