UPDATE, ora 15.58: Procesiunea prin care sicriul cu trupul reginei Elisabeta a II-a va fi mutat la Westminster Hall va începe în mai puțin de o jumătate de oră. Afetul de tun care va fi folosit pentru transportul sicriului a ajuns la Palatul Buckingham.
UPDATE, ora 13.55: British Airways a confirmat că anulează 16 zboruri din cauza procesiunii de la Londra, prin care sicriul cu trupul reginei Elisabeta a II-a este mutat de la Palatul Buckingham la Westminster Hall, relatează Sky News.
Este vorba despre zboruri pe distanțe scurte, a precizat compania aeriană britanică, adăugând că este posibil ca mai multe zboruri să fie anulate și în timpul funeraliilor reginei, de luni, 19 septembrie.
Anterior, reprezentanții aeroportului Heathrow au anunțat că unele zboruri vor fi întârziate sau chiar anulate miercuri pentru a asigura liniștea pe cer, în timpul procesiunii.
UPDATE, ora 13.50: O petiție a fost lansată în Marea Britanie prin care se solicită instituirea ”Zilei Reginei Elisabeta”. Peste 100.000 de oameni au semnat petiția, relatează Sky News.
Lansată de John Harris pe change.org, campania propune ca 8 septembrie, ziua în care a murit regina, să fie declarată zi liberă anuală.
Inițiatorul petiției și-a propus să strângă 25.000 de semnături, însă peste 100.000 de oameni s-au alăturat până acum demersului, iar alte câteva mii de persoane au transmis mesaje prin care și-au exprimat susținerea.
UPDATE, ora 13.15: Zborurile de pe aeroportul Heathrow vor fi întârziate miercuri pentru a asigura liniștea pe cer, în timpul procesiunii prin care sicriul reginei este mutat de la Palatul Buckingham la Westminster Hall, relatează The Guardian.
Astfel, între orele 13.50 și 15.40, este de așteptat ca zborurile să fie reprogramate sau chiar anulate. Modificări similare ale orarului de zbor sunt așteptate și pe 19 septembrie, în ziua funeraliilor reginei.
”Pasagerii vor fi anunțați direct de către companiile aeriene cu privire la orice modificare a zborurilor. Anticipăm noi modificări ale operațiunilor de pe Heathrow luni, 19 septembrie, când urmează să aibă loc înmormântarea Majestății Sale, și le vom comunica mai detaliat în zilele următoare. Ne cerem scuze pentru perturbarea cauzată de aceste schimbări, luăm măsuri pentru a limita impactul asupra evenimentelor viitoare”, a spus un purtător de cuvânt al aeroportului Heathrow.
UPDATE, ora 13.07: Premierul Canadei, Justin Trudeau, a anunțat că ziua de 19 septembrie, în care au loc funeraliile reginei Elisabeta a II-a va fi zi liberă legală și zi de doliu național, relatează The Guardian.
Ziua națională de doliu este „o oportunitate pentru canadienii de la coastă la coastă de a o comemora Majestatea Sa”, a transmis Trudeau într-un comunicat publicat marți seară.
To mark the passing of Her Majesty Queen Elizabeth II, September 19th will be a National Day of Mourning in Canada. On the same day, there will also be a national commemorative ceremony to honour Her Majestys life and service. More details here: https://t.co/Vh31Qr7KQq
— Justin Trudeau (@JustinTrudeau) September 13, 2022
UPDATE, ora 12.50: Regele Charles al III-lea a ajuns la Palatul Buckingham, relatează The Guardian. Monarhul le-a făcut cu mâna miilor de oameni adunați pe The Mall, șoseaua care ajunge la palat.
Mai târziu, fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a va conduce o procesiune prin care sicriul cu trupul regretatei sale mame va fi mutat la Westminster Hall.
UPDATE, ora 10.34: Măsurile de securitate au fost sporite la Londra în ultimele ore, relatează Sky News. Bariere metalice uriașe au fost ridicate pe străzile cheie de-a lungul traseului procesiunii.
Multe drumuri vor fi închise de-a lungul rutei pe care sicriul cu trupul reginei va fi transportat astăzi de la Palatul Buckingham la Westminster Hall.
Aproximativ 1.500 de soldați au fost recrutați pentru a asigura securitatea în următoarele zile, iar pentru întreaga operațiune au fost mobilizați în jur de 10.000 de polițiști.
UPDATE, ora 10.21: O politică strictă privind bagajele va trebui respectată de oamenii care vor sta la coadă pentru a aduce un omagiu reginei Elisabeta a II-a, la Westminster Hall. O singură geantă mică de persoană este permisă. Geanta trebuie sa fie mai mica de 40cm x 30cm x 20cm, cu deschidere simplă sau fermoar, relatează Sky News.
Cei care vin cu genți mai mari vor trebui să le lase într-o unitate de depozitare a bagajelor, dar spațiul este limitat și nu există nicio garanție de depozitare.
Totodată, există locuri limitate de unde oamenii pot cumpăra alimente de-a lungul traseului, așa că publicul este încurajat vină cu mâncare și băutură, dar acestea trebuie consumate sau aruncate înainte de intrarea în palat.
De asemenea, se recomandă utilizarea unui încărcător portabil pentru telefonul mobil, având în vedere timpul lung pe care oameni îl vor petrece la coadă.
Flacoanele sau sticlele de apă sunt interzise, cu excepția cazului în care sunt transparente. Florile și alte obiecte aduse în semn de omagiu, inclusiv lumânările, jucăriile și fotografiile, sunt de asemenea interzise. Florile pot fi depuse în zona dedicată din Green Park.
Articolele ascuțite, spray-urile cu vopsea, lacătele, lanțurile, echipamentele de alpinism și orice alte obiecte periculoase nu sunt permise
De asemenea, sunt interzise afișele mari, pancartele, steagurile, precum și afișarea de mesaje publicitare sau de marketing.
Toate echipamentele de camping, inclusiv frigidere, coșuri, saci de dormit, pături, scaune pliante, precum și cărucioarele nepliabile sunt și ele interzise.
UPDATE, ora 9.51: Procesiunea în cadrul căreia sicriul cu trupul reginei Elisabeta a II-a va fi dus de la Palatul Buckingham la Westminster Hall va începe miercuri, la ora locală 14.22 (16.22, ora României), relatează presa britanică.
Coroana de stat imperială și o coroană de flori vor fi așezate deasupra sicriului.
În spatele sicriului vor merge pe jos regele Charles al III-lea, alături de fii săi, William, prinț de Wales, și Harry, duce de Sussex, precum și de ceilalți copii ai reginei, prințul Andrew, duce de York, prințesa regală Anne și prințul Edward, conte de Wessex.
Fiul prințesei Anne, Peter Phillips, și soțul ei, viceamiralul Sir Tim Laurence, vor merge și ei în procesiune, precum și ducele de Gloucester și contele de Snowdon.
Regina consoartă Camilla, Catherine, prințesa de Wales, Sophie, contesă de Wessex, și Meghan Markle, ducesa de Sussex vor călători cu mașina.
Sicriul va ajunge la Wstminster Hall la ora locală 15.00. Ulterior, va avea loc o slujbă de aproximativ 20 de minute, care va fi condusă de Arhiepiscopul de Canterbury însoțit de Decanul de Westminster.
Accesul publicului este permis începând de la ora locală 17.
UPDATE, ora 9.25: Guvernul britanic avertizează că oamenii ar putea fi nevoiți să aștepte și până la 30 de ore pentru a ajunge să aducă un omagiu reginei Elisabeta a II-a. Sicriul cu trupul suveranei va fi depus miercuri, la Westminster Hall, unde accesul publicului este permis începând cu ora locală 17 (19, ora României), relatează BBC.
„Nu vor fi 30 de ore de așteptare pentru toată lumea”, a explicat secretarul pentru Cultură, Michelle Donelan, adăugând că este important ca publicul să fie „pe deplin pregătit” să aștepte mult, în picioare, inclusiv în timpul nopții, și posibil în condiții meteo nefavorabile.
Peste 1.000 de persoane vor fi pregătite în fiecare zi să-i ajute pe cei care stau la coadă. De asemenea, va exista o coadă specială pentru persoanele cu dizabilități și pentru cei care nu pot sta în picioare atât de multe ore, a mai explicat oficialul britanic. Pe traseu au fost amenajate 500 de toalete.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al suveranei britanice va rămâne la Westminster Hall până luni, 19 septembrie, la ora locală 6.30, zi în care vor avea loc funeraliile reginei.
UPDATE 14 septembrie, ora 8.00: Mii de oameni sunt așteptați astăzi pe străzile din Londra, de-a lungul traseului de la Palatulul Buckingham la Westminster Hall, pe unde va merge cortegiul funerar.
Mulți dintre ei au mers încă de la primele ore ale dimineții să ocupe un loc, arată imaginile în direct din Londra, publicate de The Independent.
Watch live: Members of public queue to see Queen Elizabeths coffin https://t.co/2sXKZBh9mg
— The Independent (@Independent) September 14, 2022
UPDATE ora 22.53: Regele Charles al III-lea și regina consoartă Camilla au părăsit Palatul Buckingham, după ce au asistat la sosirea cortegiului funerar al reginei Elisabeta a II-a, anunță BBC.
UPDATE ora 22.07: Sicriul reginei a ajuns marți seară la palatul Buckingham, unde a fost întâmpinat, în aplauze puternice, de o mulțime de oameni, chiar dacă în capitala Marii Britanii plouă, relatează The Guardian și BBC.
Queen Elizabeth II entered the forecourt of Buckingham Palace to silence.
— Royal Central (@RoyalCentral) September 13, 2022
Once inside, the crowd erupted with cheers and applause. pic.twitter.com/G191A2cpmh
Alături de Regele Charles al III-lea, mașina mortuară a fost primită de prinții William și Harry și de alți membri ai familiei regale.
Sicriul va rămâne peste noapte în Bow Room, iar miercuri va fi transportat și depus la Palatul Westminster, unde mii de oameni sunt așteptați să îi aducă un omagiu reginei.
UPDATE ora 21.55: Mii de oameni s-au adunat pe marginile autostrăzii A40 pentru a vedea coloana de mașini care transportă sicriul reginei în timp ce aceasta se deplasează de la aerodromul Northolt la Palatul Buckingham, relatează BBC.
Thousands of people stand at the sides of one of the United Kingdoms busiest roads to get a glimpse of the late Queens coffin.
— Royal Central (@RoyalCentral) September 13, 2022
Elizabeth II designed this hearse with lights inside – ‘to be seen in death as she was in life. pic.twitter.com/ia4gH7rFxi
UPDATE ora 21.45: La Palatul Buckingham s-a înregistrat o creștere notabilă a activității de când sicriul reginei a ajuns în nord-vestul Londrei, relatează BBC. Mai mulți polițiști au sosit pentru a se alinia pe traseu, în timp ce membrii armatei sunt acum mult mai vizibili.
UPDATE ora 21.30: Mașina mortuară care transportă sicriul reginei Elisabeta a II-a se deplasează încet pe autostrada A40, în timp ce se îndreaptă spre Palatul Buckingham, transmit BBC și agenția britanică de știri PA.
O altă mașină, care îi transportă pe Prințesa Regală Anne și pe soțul acesteia, viceamiralul Sir Tim Laurence, o urmează îndeaproape.
Mașina mortuară se va deplasa prin Westbourne Terrace spre Marble Arch, va coborî prin Park Lane și Hyde Park Corner, va trece peste Constitution Hill și, în cele din urmă, va ajunge la Arcul Central al Porții Palatului Buckingham.
De obicei, traseul durează aproximativ o oră.
UPDATE ora 21.17: Garda de onoare din cadrul escadronului Queen’s Colour Squadron a mutat sicriul reginei din avion în mașina funerară, relatează BBC.
Într-o liniște aproape totală, o mică ceremonie a marcat întoarcerea sicriului reginei – dar, spre deosebire de alte dăți, nu a existat muzică sau fast. A fost o întoarcere liniștită și simplă a reginei la Londra.
Mașina cu trupul neînsuflețit al reginei pleacă acum de pe aeroportul Northolt și se va deplasa de-a lungul autostrăzii A40, prin suburbiile din vestul Londrei, către Palatul Buckingham.
UPDATE ora 21.11: Prim-ministrul britanic Liz Truss și ministrul apărării, Ben Wallace, fac parte dintr-un grup restrâns de personalități militare și civile care au primit aeronava militară pe aeroportul Northolt, relatează BBC.
Prințesa Anne și soțul ei, viceamiralul Sir Tim Laurence, se află și ei pe aerodrom.
UPDATE ora 21.04: Prințesa Regală, singura fiică a Reginei, a emis o declarație în semn de omagiu pentru mama sa. Prințesa Anne însoțește sicriul reginei în călătoria din Scoția până la Londra, relatează BBC.
„Am avut norocul de a împărtăși ultimele 24 de ore din viața mamei mele dragi. A fost o onoare și un privilegiu să o însoțesc în ultimele ei călătorii. A fi martoră la dragostea și respectul arătat de atât de mulți oameni pe parcursul acestor călătorii a fost un moment de smerenie, dar și înălțător”, a transmis prințesa Anne.
„Cu toții împărtășim amintiri unice. Transmit mulțumirile mele fiecăruia dintre cei care împărtășesc sentimentul nostru de pierdere. (…). De asemenea, sunt atât de recunoscătoare pentru sprijinul și înțelegerea oferite dragului meu frate Charles, în timp ce acceptă responsabilitățile suplimentare ale monarhului”, a mai afirmat aceasta.
„În numele mamei mele, regina, vă mulțumesc”, a încheiat prințesa Anne.
UPDATE ora 20.54: Avionul care transportă sicriul reginei Elisabeta a II-a a aterizat în urmă cu câteva momente pe aeroportul Northolt, informează Sky News.
The plane carrying the late Queen Elizabeth II lands at a gloomy RAF Northolt.
— Royal Central (@RoyalCentral) September 13, 2022
Kittyhawk – the callsign of The Queen when flying on a plane – lands for the final time. pic.twitter.com/top4IvAUI5
Sicriul urmează să fie transportat din vestul Londrei către Palatul Buckingham, unde membrii familiei regale îl așteaptă.
Sicriul ei va fi primit de regele Charles și de regina consoartă, precum și de copiii și nepoții Majestății Sale.
Grupuri de persoane îndoliate înfruntă condițiile de ploaie din apropierea reședinței regale pentru a putea vedea, marți seară, cortegiul funerar.
UPDATE ora 20.30: Mulțimea începe să se adune în apropierea Palatului Buckingham, unde cerul acoperit de nori încadrează scena, relatează BBC.
Mulți dintre cei prezenți sunt turiști care se deplasează prin zonă, deși un număr considerabil de persoane se află acum de-a lungul barierelor amplasate pe The Mall și Constitution Hill.
UPDATE ora 20.00: Regele Charles al III-lea și regina consoartă Camilla au ajuns la Palatul Buckingham din Londra, relatează Sky News.
Mulțimea a izbucnit în urale și aplauze în momentul în care cortegiul său, format din cinci motociclete și trei mașini, a intrat pe porțile palatului. Charles a putut fi văzut salutând oamenii cu mâna în timp ce stătea lângă regina consoartă, în mașină.
Mai devreme, prințesa Beatrice a fost văzută sosind la reședința regală. O serie de mașini negre cu însemnele Government Communications Service (GCS) au intrat, de asemenea, pe porțile Palatului Buckingham.
UPDATE ora 19.41: Avionul Forțelor Aeriene Regale care transportă sicriul reginei a decolat din Edinburgh și este acum în drum spre Londra, informează Sky News.
Queen Elizabeth II leaves Scotland for the final time. pic.twitter.com/DTYWmKHLbS
— Royal Central (@RoyalCentral) September 13, 2022
În timp ce aeronava a rulat pe aeroport, a fost intonat imnul God Save the Queen.
Prremierul scoțian Nicola Sturgeon a fost prezentă pe aeroport, pentru a asista la acest moment.
Trupul neînsuflețit al reginei va ajunge pe aeroportul Northolt în aproximativ o oră, iar apoi va fi dus la reședința regală din centrul Londrei.
La sosirea avionului vor fi prezenți regele Charles al III-lea, regina consoartă și alți membri ai familiei regale britanice, în jurul orei locale 20.00, notează The Guardian.
UPDATE ora 19.37: Imnul național a fost intonat înainte de decolarea avionului care transportă sicriul reginei Elisabeta a II-a, relatează BBC.
Garda de onoare a dat un ultim salut regal. În timp ce aeronava începe să se deplaseze, fanfara regimentului a intonat o strofă din imnul național.
UPDATE ora 19.33: Sicriul reginei este transportat în aceste momente către aeronava Forțelor Aeriene Britanice, care urmează să ducă sicriul la Londra, relatează The Guardian și BBC.
Sicriul este acoperit cu Drapelul Regal al Scoției. Motoarele avionului sunt pornite, semn că aeronava se pregătește de decolare.
UPDATE ora 19.23: Regele Charles și regina consoartă au aterizat pe aeroportul Northolt din vestul Londrei, informează BBC.
Cuplul regal se va deplasa acum la Palatul Buckingham și se va pregăti pentru a întâmpina acolo sicriul reginei, după ce acesta va fi sosi din Scoția cu avionul. Călătoria de la Northolt la Palatul Buckingham durează în mod normal aproximativ o oră.
UPDATE ora 19.21: Prințesa Regală Anne, care a însoțit sicriul Reginei de la Catedrala St Giles, s-a urcat acum la bordul aeronavei care urmează să transportul trupul reginei la Londra, informează The Guardian.
Călătoria spre capitala Angliei va dura aproximativ o oră.
UPDATE ora 19.15: Sicriul reginei se află acum pe aeroportul din Edinburgh și urmează să fie urcat în avionul Forțelor Aeriene Britanice (Royal Air Forces – RAF), în prezența prințesei regale, informează BBC.
Princess Anne watches on as Queen Elizabeths coffin is carried onto the plane.
— Royal Central (@RoyalCentral) September 13, 2022
Her Royal Highness will travel with the late monarch to Buckingham Palace. pic.twitter.com/f48LechaEG
Sicriul este însoțit de o gardă de onoare din partea Regimentului Regal al Scoției.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al reginei va pleca cu avionul către aeroportul Northolt din Londra și va ajunge la Palatul Buckingham – unde este aștepat de membri ai familiei regale britanice -, înainte de sfârșitul nopții, notează Sky News.
UPDATE ora 18.57: Prințesa Beatrice a sosit la Palatul Buckingham, urmând ca în această seară să fie depus aici sicriul reginei, relatează Sky News. Pe bancheta din spate a Range Rover-ului gri în care se afla prințesa a fost văzut și un cărucior.
UPDATE ora 18.45: Cortegiul cu sicriul reginei se îndreaptă încet, pe lângă o mare mulțime de oameni în doliu, prin centrul orașului Edinburgh, relatează The Guardian.
Pe alocuri, se simte o tăcere înăbușită din partea celor prezenți, dar sunt și momente ocazionale de aplauze, în timp ce oamenii îi aduc un ultim omagiu reginei înainte de călătoria acesteia spre Londra.
Prințesa regală Anne o însoțește pe regină în procesiune, călătorind în Bentley-ul de stat.
UPDATE ora 18.30: Regele Charles și regina consoartă Camilla au plecat de pe aeroportul din Belfast și se vor întoarce la Londra înainte de sosirea sicriului reginei în capitală, în această seară, relatează Sky News.
Anterior, monarhul s-a angajat să „caute bunăstarea” tuturor locuitorilor din Irlanda de Nord și a descris modul în care familia sa a resimțit „tristețea”, în timp ce a lăudat relația mamei sale cu Irlanda de Nord.
Vorbind la Castelul Hillsborough, reședința regală din Irlanda de Nord, regele Charles a spus că regina Elisabeta era conștientă de rolul său în a aduce împreună comunitățile divizate, „pe care istoria le-a separat”.
UPDATE ora 18.25: Sicriul reginei a fost scos din Catedrala St Giles. Acum este în drum spre aeroportul din Edinburgh, de unde va pleca cu un zbor efectuat de Royal Air Force (RAF) la ora locală 18:00, relatează BBC.
Sicriul reginei va fi apoi depus la Palatul Buckingham.
Britanicii îndurerați de moartea reginei își pot prezenta omagiile de-a lungul traseului.
UPDATE ora 18.20: Membrii familiei regale au sosit în această seară la Catedrala St Giles din Edinburgh, pentru o slujbă de rugăciune în memoria reginei, informează Sky News.
UPDATE ora 18.17: Aproximativ 300 de ofițeri de poliție sunt staționați pe drumurile din jurul Royal Air Force (RAF) Northolt, înainte de sosirea cu avionul a sicriului reginei acolo, marți seara, relatează agenția britanică de știri PA, preluată de The Guardian.
Câte un ofițer se află la fiecare 20 de metri, ca parte a măsurilor de securitate, deoarece se așteaptă ca o mulțime uriașă să urmărească zborul de pe marginea drumurilor, a precizat RAF.
UPDATE ora 18.05: Regele Charles al III-lea și regina consoartă Camilla au părăsit Catedrala Sfânta Ana din Belfast, după o slujbă de reculegere ținută în memoria regretatei regine, relatează Sky News și BBC.
Regele i-a salutat pe cei care au așteptat în fața catedralei, iar apoi a plecat, într-o mașină, alături de Camilla, la Belfast City Airport.
De aici, Charles și Camilla vor zbura spre Londra pentru a aștepta sosirea sicriului reginei la Palatul Buckingham.
Slujba de la Catedrala Sfânta Ana a fost una multiconfesională, condusă de arhiepiscopul Bisericii Irlandei, cu rugăciuni rostite și de arhiepiscopul de Armagh, John McDowell. Au participat, de asemenea, lideri religioși metodiști și prezbiterieni.
UPDATE, ora 17.56: Slujba de la Catedrala Sf. Ana din Belfast a luat sfârșit. Imnul ”God Save the King” a fost intonat în lăcașul de cult din Irlanda de Nord pentru prima dată după 70 de ani, relatează BBC.
În timpul slujbei, șeful Bisericii Catolice din Irlanda i-a adus un omagiu regretatei suverane, afirmând că „credința, grija, respectul, dragostea și devotamentul” au făcut parte din lunga ei domnie.
Regina face parte din reconcilierea Irlandei, a spus arhiepiscopul de Armagh John McDowell.
”Toate acestea ar putea fi folosite pentru a descrie relația ei cu Irlanda de Nord, cu răbdare unindu-le pe toate, dar acordând atenție în special la ceea ce a spus ea cel mai recent – cuvântul care cred că va fi cel mai mult asociat cu regina Elisabeta și Irlanda, de nord și sud, este reconcilierea”, a mai spus arhiepiscopul.
Regele Charles al III-lea și regina consoartă urmează să se îndrepte către aeroportul din Belfast pentru a decola către Londra, acolo unde vor primi sicriul reginei Elisabeta a II-a care va fi adus cu un avion de la Edinburgh și va fi transportat apoi la Palatul Buckingham.
UPDATE, ora 17.12: Ușile Catedralei St. Giles din Edinburgh au fost închise. Oamenii nu mai au acces în interiorul catedralei pentru a aduce un omagiu reginei Elisabeta a II-a în condițiile în care peste două ore, sicriul cu trupul suveranei să fie transportat la Londra, relatează BBC.
Zeci de mii de oameni au stat la coadă în timpul nopții și în cursul zilei de marți pentru a aduce un ultim omagiu reginei.
UPDATE, ora 16.58: Regele Charles al III-lea și regina consoartă au ajuns la Catedrala Sf. Ana din Belfast. La slujba în memoria reginei Elisabeta a II-a participă și prim-ministrul britanic Liz Truss, precum și președintele irlandez Michael D Higgins.
UPDATE, ora 16.33: Regele și regina consoartă au părăsit Castelul Hillsborough și se îndreaptă către Catedrala Sf. Ana, unde va avea loc o slujbă în memoria reginei Elisabeta a II-a. Aici, cuplului regal i se va alătura premierul britanic Liz Truss.
UPDATE, ora 16.23: În răspunsul său la mesajul de condoleanțe, regele Charles al III-lea a precizat că de-a lungul vieții sale, regina a asistat la schimbările prin care a trecut Irlanda de Nord și s-a rugat mereu pentru poporul său, relatează BBC.
”În anii în care s-a aflat în slujba publică, mama mea a văzut Irlanda de Nord trecând prin schimbări importante și istorice. În toți acești ani, ea nu a încetat să se roage pentru cele mai bune vremuri pentru acest loc și pentru oamenii lui, ale căror povești le cunoștea, ale căror dureri le simțise familia noastră și pentru care avea o mare afecțiune și respect”, a spus regele Charles al III-lea.
Monarhul a amintit că la începutul domniei sale, regina și-a luat angajamentul de a menține principiile guvernării constituționale, „o promisiune pe care a ținut-o cu credință neclintită”.
„Acum, cu acel exemplu strălucitor în fața mea și cu ajutorul lui Dumnezeu, îmi asum noile îndatoriri, hotărât să caut bunăstarea tuturor locuitorilor Irlandei de Nord”, a adăugat regele.
UPDATE, ora 16.09: Regele Charles al III-lea și regina consoartă primesc un mesaj de condoleanțe în numele poporului Irlandei de Nord din partea preşedintelui Adunării de la Stormont (parlamentul nord-irlandez), Alex Maskey, relatează BBC și The Guardian.
„În această perioadă de doliu public pentru regina Elisabeta, suntem conștienți de durerea familiei voastre pentru moartea unei mame, a unei bunici și a unei străbunici. Sper că dumneavoastră și familia dumneavoastră să simțiți mângâiere din aprecierea și căldura care au însoțit omagiile aduse reginei pe aceste insule și în întreaga lume”, a declarat Alex Maskey.
Acesta a continuat spunând că regina Elisabeta „nu a fost un observator îndepărtat în transformarea și progresul relațiilor din și dintre aceste insule. Ea a demonstrat personal modul în care actele individuale de conducere pozitivă pot ajuta la înlăturarea barierelor și la încurajarea reconcilierii”.
„Ea a arătat cum un gest mic, dar semnificativ, o vizită, o strângere de mână, traversarea străzii sau rostirea câtorva cuvinte în irlandeză pot face o diferență enormă în schimbarea atitudinilor și construirea de relații. Faptul că a recunoscut cetățenii britanici și irlandezi, precum și diversitatea mai largă a comunității noastre a fost, fără îndoială, semnificativ”, a mai precizat oficialul nord-irlandez.
De asemenea, Alex Maskey a atras atenția asupa perioadei care a trecut între vizitele reginei în Irlanda de Nord de după încoronarea sa, în 1953, și cea pentru Jubileul de diamant din 2012.
„Este extraordinar să ne gândim la cât de multe schimbări sociale și politice a asistat Regina Elisabeta a II-a în perioada dintre acele vizite”, a spus Maskey.
UPDATE, ora 15.20: Regele Charles al III-lea a avut o audiență privată cu secretarul de stat pentru Irlanda de Nord, Chris Heaton-Harris. De asemenea, monarhul are programate întâlniri cu liderii politici ai Irlandei de Nord, inclusiv cu cei din partidele naționaliste, care doresc ca Irlanda de Nord să devină parte a Republicii Irlanda, relatează The Guardian.
UPDATE, ora 14.55: Oamenii nu se mai pot așeza la coadă pentru a-i aduce un omagiu reginei Elisabeta a II-a la Catedrala St Giles din Edinburgh, anunță guvernul scoțian, citat de The Guardian.
”Coada s-a închis acum. Vă rugăm să nu încercați să vă alăturați la coadă. Peste 26.000 de oameni au avut deja șansa de a aduce un ultim omagiu. Facem tot ce ne stă în putință pentru a ne asigura că cei aflați în prezent la coadă pot face acest lucru înainte de ora 15”, au transmis autoritățile.
La 17 ora locală – 19, ora României – sicriul cu trupul reginei va fi scos din catedrală și dus la aeroportul din Edinburgh, de unde va fi transportat la Londra.
The queue has now closed. Please do not attempt to join the queue.
— Scottish Government (@scotgov) September 13, 2022
Over 26,000 people have already had a chance to pay their last respects.
We are doing everything we can to ensure that those currently in the queue can do so before 3pm, when the Lying at Rest will end.
UPDATE, ora 14.31: Cuplul regal au salutat oamenii care s-au adunat la Castelul Hillsborough din Irlanda de Nord. Regele Charles al III-lea și regina consoartă s-au uitat la mesajele lăsate în memoria reginei Elisabeta a II-a, după care au intrat în castel în timp ce mulțimea scanda ”Dumnezeu să-l păzească pe rege!”.
Drapelul regal a fost arborat deasupra castelului pentru a semnala prezența monarhului.
UPDATE, ora 14.09: Regele Charles al III-lea și regina consoartă, Camilla, au ajuns la Belfast. Cuplul regal va merge la Castelul Hillsborough, reședința regală oficială din Irlanda de Nord.
UPDATE, ora 13.25: Cuplul regal a pornit către Irlanda de Nord la bordul unui avion care a decolat de pe aeroportul din Edinburgh.
UPDATE, ora 12.48: Regele Charles al III-lea și reginea consoartă se îndreaptă către aeroportul din Edinburgh de unde vor decola către Belfast, capitala Irlandei de Nord.
UPDATE, ora 12.10: Charles al III-lea va vizita marți, 13 septembrie, Irlanda de Nord pentru prima dată în calitate de rege. Vizita este parte a unui turneu prin Regatul Unit pe care noul monarh trebuie să îl facă, relatează BBC.
Regele va fi însoțit de Camilla, regina consoartă, iar premierul britanic Liz Truss se va alătura cuplului regal la Belfast.
Regele și regina consoartă vor fi întâmpinați pe aeroportul din Belfast de secretarul de stat pentru Irlanda de Nord, Chris Heaton-Harris, de directorul executiv al aeroportului, lordul locotenent al orașului Belfast și câțiva elevi.
Ei vor călători apoi la Castelul Hillsborough, acolo unde oamenii au început să se adune deja înainte de răsărit, sperând că vor putea să-l vadă de aproape pe noul rege.
De altfel, la sosirea la castel, regele Charles al III-lea va face o scurtă plimbare pentru a saluta mulțimea și pentru a vedea mesajele lăsate de oameni în memoria reginei Elisabeta a II-a.
Regele va găzdui o audiență privată cu Chris Heaton-Harris, înainte de a se întâlni cu liderii locali de partid și de a primi un mesaj de condoleanțe din partea președintelui Parlamentului Irlandei de Nord, Alex Maskey.
Ulterior, cuplul regal se va întâlni cu lideri din toate confesiunile religioase din Irlanda de Nord înainte de un serviciu de rugăciune de la Catedrala Sf. Ana din Belfast.
Regele Charles al III-lea și regina consoartă se vor întoarce la Londra marți seara.
Aceasta va fi cea de-a 40-a călătorie a fiului reginei Elisabeta a II-a în Irlanda de Nord, dar prima în calitate de monarh.
UPDTE, ora 11.40: Oamenii care vor să-i aducă un omagiu reginei Elisabeta a II-a la Edinburgh trebuie să stea la coadă aproximativ 45 de minute, potrivit unei actualizări publicate de guvernul scoțian cu privire la timpii de așteptare, relatează BBC.
Oficialii estimează că timpul de așteptare se va prelungi pe parcursul zilei.
Sicriul cu trupul reginei Elisabeta a II-a va rămâne la Catedrala St Giles din capital Scoției până astăzi la ora 19.00, ora României. În această seară, sicriul va fi transportat la Londra.
***
Știre inițială: „În urmă cu aproape 34 de ani, i-am jurat credință. Așa că se acum cuvine să-mi iau rămas bun. Am reușit să intrăm la ora 4.00. Lucrez de la 8.30, dar nu contează”, a explicat Callum, unul dintre scoțienii care au venit să-i aducă reginei un ultim omagiu.
„Este cu adevărat un moment istoric. Am vrut să ne aducem omagiul unei femei extraordinare, chiar dacă nu suntem regaliști”, a spus Fiona, o profesoară.
„A fost un privilegiu. A fost atât de liniștit, mă bucur că am venit”, a spus și Bettt Bremner, care a stat șase ore la coadă pentru a putea intra în catedrală. „Aș fi stat toată noaptea, dacă ar fi trebuit”, a completat ea.
„Este o oportunitate o dată în viață. S-ar putea să nu vedem niciodată o altă regină. A fost destul de frig, dar am vrut să evităm aglomerația”, spune un bărbat care a venit și el la Catedrala St. Giles.
Sicriul reginei Elisabeta a II-a a fost mutat luni după-amiază de la Palatul Holyroodhouse la Catedrala St. Giles, din Edinburg, după o ceremonie condusă de regele Charles al III-lea.
Sicriul va ajunge azi la Londra
După privegherea prinților, sicriul reginei rămâne la Catedrala St, Giles din Edinburgh până marți la ora 19.00, ora României. Acesta va fi transportat la aeroportul din orașul scoțian, de unde va fi transportat la RAF Northolt, vestul Londrei.
Prințesa Anne, va însoți sicriul, așa cum a făcut-o încă de la începutul călătoriei sale de la Balmoral.
Sicriul este de așteptat să sosească la Londra la ora 21.00, ora României, iar apoi va fi dus la Palatul Buckingham, unde va fi întâmpinat de regele Charles al III-lea și de Camilla, regina consoartă.
Regele și soția sa urmează să viziteze marți, 14 septembrie, Belfast, unde suveranul se va întâlni cu secretarul de stat pentru Irlanda de Nord, Chris Heaton-Harris, precum și cu alți lideri de partid.
După o întâlnire cu liderii religioși, cuplul regal va participa la o slujbă de rugăciune la Catedrala Sf. Ana, înainte de a călători la Londra.
Înmormântarea reginei Elisabeta a II-a, pentru care au fost instituite măsuri stricte, inclusiv pentru șefii de stat care vor fi prezenți, va avea loc la Westminster Abbey, pe 19 septembrie.