Medicul sau, prof. dr. Corneliu Zaharia, ne-a declarat: „Dimineata, la ora 9.00, l-am urcat pe masa de operatie. Nu i-am facut anestezie locala, ci o combinatie de anestezie locala cu generala, pentru a nu-i periclita mai rau sanatatea, si i-am introdus trei tije in sold, care il vor ajuta sa mearga din nou. Pot spune ca interventia chirurgicala, ce a durat cam o ora, a decurs normal. Mai trist este ca m-am chinuit trei zile sa-l pun pe picioare, caci fusese internat cu o anemie severa, iar luni, cei peste 100 de vizitatori, care s-au ingramadit sa-l vada, l-au dat peste cap. Dar ce sa fac, daca are atatia prieteni?”. Momentan, Gica Petrescu se afla internat la sectia Reanimare a Spitalului Colentina, urmand ca, dupa doar cateva zile, sa fie mutat din nou in salon. Doctorul sau ne-a asigurat ca interpretul este bine si ca nu exista posibilitatea aparitiei unor noi probleme. Pana zilele trecute, pe stradutele din apropierea pietelor, de la vanzatorii ambulanti iti puteai lesne cumpara orice disc mai vechi, pe care sunt inregistrate melodii de neuitat cu solisti de muzica populara sau lautareasca. Iar pretul unui singur disc nu a sarit niciodata de 5.000 de lei. Dar, de cand cu accidentul suferit de Gica Petrescu, brusc, cota inegalabilului interpret a crescut, cel putin in piata Crangasi, astfel ca un album de-al sau, cu cantece de petrecere, ce are peste 20 de ani vechime, nu-l mai poti lua acasa decat daca scoti din buzunar suma de 15.000 de lei.