Din păcate, latifundiarul din Pipera l-a refuzat pe poet! ”M-am întâlnit cu domnul George Becali la palatul domniei sale, ideea era să participe și să sprijine comemorarea lui Brâncuși din cimitirul Montparnasee. I-am spus că se împlinesc șase decenii de la moartea “Patriarhului Sculpturii Moderne”, iar noi trebuie să împlinim un ritual creștinesc la mormântul său. “Cine e ăsta, Brâncuși? E vreun sfânt? Nu mă interesează, Brâncuși”! Gesturile care i-au însoțit vorbele erau pline de dispreț și aroganță. Numai un Titan spiritual poate să vadă aura altui Titan spiritual, domnule Becali! Vă urez mult noroc la bani, domnule Becali!”, a scris Stănchescu pe pagina sa de socializare.

În acest an special pentru memoria marelui sculptor, numeroase ambasade, oficii consulare și institute culturale românești în străinătate organizează evenimente de marcare a Zilei Brâncuși: proiecții de filme documentare, conferințe, expoziții de fotografie a operei brâncușiene, recitaluri de muzică sau poezie. Evenimentele organizate au ca obiectiv readucerea în atenţia publicului larg, a specialiştilor, a iubitorilor de artă şi ai României, originalitatea şi, în acelaşi timp, universalitatea creaţiei brâncuşiene, apartenenţa sa la patrimoniul cultural al umanităţii”, se arată într-un comunicat de presă al MAE.

Propunerea ca 19 februarie să fie Ziua Brâncuși a venit pe 2 februarie 2015 din partea scriitorului Laurian Stănchescu, președintele Fundației Ideea Contemporană.

Citește și: Ambasadorul SUA, mesaj către prieteni, pe Facebook: Vizitați Târgu Jiu, veți fi uimiți!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.