Gladiatorii patrupezi

O lupta profesionista de Pitt Bulli se desfasoara intotdeauna in ring. Acesta inseamna un patrat sau dreptunghi de 4×4, 5×5 sau 4×5 metri – campul de lupta propriu-zis, inconjurat de un gard inalt de 70 de centimetri. Dincolo de gard se afla un culoar.
Pe aici circula doar observatorii luptei („oamenii” celor doi posesori ai combatantilor) si un cameraman amator – prezenta sigura si obligatorie la orice competitie „serioasa”. In ring ar trebui sa se afle numai luptatorii si arbitrul. Dar foarte des stapanii cainilor care se lupta isi incurajeaza favoritii chiar de acolo, strigand de la doar cativa centimetri distanta de urechile animalelor.
Cei doi posesori de caini care vor lupta isi stabilesc fiecare un reprezentant care se va ocupa de toaleta animalului adversarului. Se spune ca, inaintea luptei, cainii trebuie spalati cu apa calduta si cu acelasi sampon, dupa care se clatesc si se ung cu? lapte! Apoi, din nou, se limpezesc, cu apa rece. Fiecare stapan trebuie sa aiba un lat cu care sa intervina cand situatia se precipita. Batul se introduce in gura sau anusul animalului, daca situatia o impune.
Desi au loc adesea lupte ad-hoc, care nu tin cont de nici un fel de regula, teoretic, acestea exista. Ele sunt acceptate sau nu, in functie de participanti. Inainte de fiecare lupta se intocmeste o foaie cu reguli care circula pe la posesorii de caini. Un meci dureaza 30 sau 45 de minute. Arbitrul se stabileste din randul cunoscatorilor.
Cainii care intra in ring trebuie sa fie din aceeasi categorie. Se cantaresc inaintea luptei, maximumul diferentei acceptate fiind de 100 de grame. In lupta se prefera exemplarele care depasesc 25 de kilograme.
„Rupe-l! Rupee-l! Hai, baaai! Rupe-l! Asa, asssa!!!”. Urletele animalice ale bondocului ras in cap acopera scancetele celor inclestati in lupta. La cativa centimetri de urechea favoritului sau, un brunet chelios il acompaniaza pe bondoc: „Nu te lasa bai p***! Suuus! Hai puiu! Suuus! Rupe-l, cum te-am invatat!”.
In spatele gardului de sarma, publicul e straniu de linistit. Strigatele cele mai puternice le apartin gladiatorilor cu doua, nu celor cu patru picioare. In primul rand stau cativa pusti. Nu au mai mult de 10-11 ani. Ii privesc admirativ pe cei mari. Cu botul insangerat, unul dintre caini l-a apucat de jugulara pe cel care se contureaza a fi ghinionistul luptei. Invingatorul izbeste cu putere, miscand capul haotic, stanga-dreapta, cu o viteza uimitoare. Victima, inghesuita in coltul ringului. Mirosul reavan de sange se simte discret, purtat de vanti-celul care adie dinspre padure. Inclestarea dureaza de mai bine de o jumatate de ora. Sangele s-a intins, din loc in loc, pe musamaua albastra de pe ring, care a prins o ciudata nuanta violet. Limba cainelui care pierde atarna, bleaga, iar ochii injectati ai patrupedului cauta o portita de salvare, care se inchide, incet.
La sangeroasele lupte de caini, cel mai comod e sa fii spectator: pui banii jos si, la final, fie esti un pic mai bogat, fie ramai cu buza umflata. Riscul proprietarului de a pierde banii pariati este dublat de riscul de a pierde investitia, in caz ca „luptatorul” sau moare sau se alege cu rani prea grave. In ring nu e la fel de bine. Exista campioni pe categorii, in functie de greutate. Competitia isi are rigorile ei, iar combatantii, fie ei bi sau patrupezi, „onoarea” proprie. In zona Timisoarei, luptele de caini au loc cel mai frecvent la Padurea Verde sau in localitatea Faget. Exista ringuri special construite, cu platforma de beton, gard de sarma si tot tacamul, dar si improvizatii, facute pe pamantul gol, prin incropirea unui tarc din drugi de lemn.
In Romania, luptele de caini au aparut acum 6-7 ani. Cainii vin din Ungaria sau Iugoslavia. Preturile variaza intre 100 si 1.000 DM. Diferenta e reprezentata fie de pedigree-ul animalului, fie de naivitatea cumparatorului. Din Iugoslavia se pot cumpara si Pitt Bulli la zece marci bucata. Dar acestia nu vor fi niciodata campioni, ci „saci de antrenament” pentru adevaratii luptatori. Orice pret e posibil, atata vreme cat, in Romania, rasele de „caini luptatori” nici nu exista oficial.
„Cainii de lupta implica pasiune. Nu sunt caini de care sa iti bati joc”, spune un „crescator profesionist”. Mai exista vreo 20 de astfel de crescatori, spune el, in Banat. Desi hulit de majoritatea crescatorilor de caini obisnuiti, Mirel Nedea nu se teme sa vorbeasca. Spune ca luptele organizate de „amatori” sunt crime. „?stora nu le pasa de animale, ba chiar sunt mandri sa poarte in lesa un caine casapit de coltii adversarilor. Noi, profesionistii, suntem rau vazuti, tocmai din cauza acestor criminali”, apreciaza Mirel.
Mai toti proprietarii gladiatorilor patrupezi se considera profesionisti. Si ii considera pe ceilalti amatori. Putini sunt cei care se respecta reciproc. spun ca au reguli stricte ale tagmei. „Ca la box!”. Dar si acestea sunt relative. Cu cat vorbesti cu mai multi, cu atat se contureaza mai tare coordonatele hazardului. „Regulile stricte” de care vorbesc difera. De la om la om. Balanseaza intre coordonate mult mai simple, trasate de instinctele animalice adormite in sufletul omului. „Cainii de lupta au un puternic dezechilibru psihic, antrenat de selectiile succesive la care au fost supusi. Acesti caini nu mai reactioneaza la durere cand sunt nervosi. De aceea, daca ii lovesti, nu cedeaza. Dimpotriva”, apreciaza Marius Iliev, presedinte al Asociatiei Chinologice din Timisoara.
Primul „Grand Champion” roman neoficial este proprietatea timisoreanului Mirel Nedea si se numeste D.J. A castigat titlul in 1996. Un „Grand Champion” are peste trei victorii la activ. Pentru a avea randament, un „profesionist” nu are voie sa ajunga in ring mai des de 3 ori pe an. De regula, Pitt Bull-ii se hranesc cu granule si, eventual, li se administreaza vitamine pentru scurta recuperare. „Sunt asa-numiti crescatori care isi dopeaza animalele cu hormoni, ca si pe culturisti”, spune Nedea. „Altii le dau anabolizante, desi la cainii de lupta masa musculara nu conteaza”.
In functie de intelegerea prealabila dintre protagonistii luptei, macelul poate fi stopat mai devreme sau mai tarziu:
1) La cerere. Stapanul cainelui mai slab recunoaste ca patrupedul sau a fost invins;
2) La sange. Pana cand apar primele semne de sangerare, mai serioase sau mai slabe;
3) La muscatura. Cand unul dintre combatanti isi musca propria buza;
4) La moarte. Invinge cainele care supravietuieste.
Stapanii trebuie sa parieze sume egale, urmand ca stapanul invingatorului sa primeasca 10% din suma adunata din asistenta. Doar intre posesorii cainilor care urmeaza sa lupte, pariurile pornesc de la 100 pana la 5.000 de marci. Pariind pe o lupta obisnuita, se pot castiga intre 100 si 1.000 de marci. Exista si cazuri in care, de exemplu, un caine de 23 de kilograme este pus sa se bata cu unul de 28. Stapanul animalului de talie mai mica va paria pe o suma mai mica decat a celuilalt.
In piata de caini din Timisoara, puii cainilor de lupta costa cel putin 100 DM. Pregatirea incepe de la catelandri, prin antrenamente diverse:
– animalul e tinut departe de contactul cu oamenii, uneori in intuneric, pentru a-si dezvolta instinctele;
– alergarea pe o banda rulanta, actionata cu motor;
– inot si alergare;
– legarea de o bara de fier care se poate misca circular, cu alergarea dupa o carpa;
– loviturile de bici si bata sunt menite sa il obisnuiasca pe animal cu durerea;
– antrenamentul cu carpa: „musca tot ce vezi in fata”;
– la sase luni, primele simulari de lupta, cu parteneri egali;
– vanatoarea de maidanezi. In prima faza, „vagabondul” este imobilizat de stapanul cainelui de lupta, pentru ca acesta sa se obisnuiasca cu gustul sangelui.
In Europa exista, in prezent, 42 de rase de caini interzise prin lege. Speciile difera de la o tara la alta.
Olanda: sunt interzise inmultirea, importul si vanzarea cainilor din rasele Pitt Bull, Am Staff, Fila, Mastino si Dog Argentinian;
Danemarca: sunt interzise rasele Pit Bull si Tosa, precum si metisii acestora;
Anglia: „Dangerous Dogs Act”, lege care, inca de acum 10 ani, interzice rasele Pitt Bull, Tosa Inu, Dog Argentinian si Fila Brasiliero. Cainii din aceste specii trebuie sa poarte botnita, sa fie sterilizati, tatuati si asigurati. Stapanii contravenienti risca plata unei amenzi de 5.000 de lire sterline si 6 luni de inchisoare, iar cainii sunt confiscati si eutanasiati. Reglementari asemanatoare exista si in Hong Kong si Singapore;
Washington DC: proprietarii cainilor de lupta sunt obligati sa aiba cel putin 18 ani si o prima de asigurare de cel putin 50.000 de dolari;
Franta si Germania: rasele periculoase sunt impartite in doua categorii. „Caini de atac” si „caini periculosi”. Din prima categorie fac parte Pitt Bull, Boerboel, precum si exemplarele fara pedigree cu caracteristici specifice AmStaff, English Staff, Tosa Ino si Mastif. Inmultirea, vanzarea, donarea si importul acestor caini sunt interzise. La a doua categorie, exista reguli stricte.
Parlamentul Romaniei vota in unanimitate, la 7 martie 1935, Legea pentru protectiunea animalelor. Dupa venirea la putere a regimului comunist si desfiintarea Societatii pentru Protectia Animalelor, legea a fost uitata. Legea de protectie a animalelor, adoptata in anii ?60, nu a fost aplicata niciodata.
La Timisoara, prin anexa la HCL nr. 8/29.01.2001, care modifica si completeaza HCL nr. 45/1993, se arata: „Organizarea si participarea la luptele de caini se sanctioneaza contraventional cu amenda cuprinsa intre 10 si 25 miloane lei”. Portita de scapare e simpla: iesi din oras, scapi de amenda!
Deputatii Mona Musca (PNL) si Attila Bela Ladislau Kelemen (UDMR) au depus la inceputul lunii iunie un proiect de lege privind prevenirea cruzimii fata de animale. Pentru dresajul brutal, organizarea, finantarea sau incurajarea, inclusiv prin pariuri, a luptelor intre animale de orice fel sau a oricaror spectacole sangeroase implicand animale, proiectul de lege initiat de banateanca Mona Musca prevede inchisoare de la sase luni pana la cinci ani sau amenda de la 5 milioane de lei pana la 20 milioane de lei (pentru persoane fizice) si intre 10 si 30 milioane de lei (pentru persoane juridice).
Sunt catalogati drept caini de lupta reprezentantii speciilor: Bull-Terrier, American Staffordshire Terrier, Dog Argentinian, Tosa Inu. Ultimele doua rase mentionate sunt dintre cele mai agresive si, totodata, prezente rare la noi.
Imperecherile incrucisate facute de oameni sute de ani au modificat pana si metabolismul rasei: ranile li se vindeca mult mai repede decat ale oricarui alt caine, iar forta muscaturii e uimitoare.
Urmele cainilor de lupta din zilele noastre apar inca din antichitate. Frescele vremii atesta ca faraonii Egiptului Antic foloseau la vanatoare specii de caini asemanatoare Bulldogilor. Conform unei teorii controversate, chiar si in celebra statuie Lupa Capitolina nu apare o lupoaica, ci un stramos al actualilor caini de lupta!
Rasa Pitt Bull apare in Anglia, in urma cu doua secole si jumatate, cand la moda erau luptele intre animale, mai ales cele intre caini si tauri. Anumiti caini erau anume crescuti pentru a excela in acest „sport”. Bull-dog (bull – taur, dog – caine) nu era denumirea unei rase, ci aceea data cainilor din diverse rase, care luptau cu taurii.
In 1835, ca urmare a presiunii opiniei publice, Parlamentul Marii Britanii a scos in afara legii luptele intre animale. Chiar si asa, luptele de caini au devenit din ce in ce mai populare. Crescatorii au inceput incrucisarea bulldogilor cu terrierii. Asa a aparut Bull-Terrierul, una din cele mai temute rase.
Cum sanctiunile in Anglia s-au inasprit, spre sfarsitul secolului XIX, America a devenit principalul loc de selectie a cainilor de lupta. Stramosii cei mai apropiati ai Pitt Bull-ului de astazi au fost Staffordshire Terrierii si Blue Paul Terrierii, importati in SUA din Anglia in secolul XIX. (Mediafax)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE