Alphabet, compania care deține Google, a precizat, prin intermediul unui e-mail, că decizia a fost luată ca urmare a violenţelor care au avut loc săptămâna trecută, la Capitoliul SUA.

Întreruperea vizează toate reclamele care se referă la impeachment – procedura de demitere a lui Donald Trump de către Congres – la inaugurare lui Joe Biden sau la protestele de la Capitoliu.

Măsura va intra în vigoare începând de joi; nu sunt exceptate nici organizaţiile de ştiri, nici reclamele comerciale.

O purtătoare de cuvânt a Google a declarat că firma a utilizat o versiune limitată a politicii privind „evenimentele sensibile” începând cu asaltul de la Capitoliul SUA, din 6 ianuarie; nu au mai fost permise reclamele care se refereau la violenţele motivate politic.

Totodată, Google urmăreşte interzicerea conţinutului care poate exploata evenimente cum ar fi urgenţele sanitare sau dezastrele naturale.

În e-mailul respectiv, Google le-a reamintit agenţiilor de publicitate politica sa împotriva reclamelor care incită la ură sau violenţă.

„Având în vedere evenimentele de săptămâna trecută, suntem extrem de vigilenţi privind aplicarea regulilor la orice reclame care pot fi interpretate rezonabil ca încălcări ale acestei limite”, a arătat gigantul serviciilor internet.

Foto: Hepta

Citeşte şi:

OMS avertizează că al doilea an al pandemiei de COVID-19 ar putea fi mai dur decât primul

Orașul Istanbul mai are apă pentru 45 de zile. Situația este dramatică și în restul Turciei

Un copil din SUA a murit, după ce o grenadă cumpărată dintr-un magazin de antichități a explodat

Războiul dintre familia Becali și Anamaria Prodan ajunge la un alt nivel: zvonuri despre infidelități
PARTENERI - GSP.RO
Războiul dintre familia Becali și Anamaria Prodan ajunge la un alt nivel: zvonuri despre infidelități
Salman Khan o OBLIGĂ pe Iulia Vântur să facă asta! Totul a fost dezvăluit de o concurentă de la emisiunea Big Boss
Playtech.ro
Salman Khan o OBLIGĂ pe Iulia Vântur să facă asta! Totul a fost dezvăluit de o concurentă de la emisiunea Big Boss
Descoperirea făcută de medici în cazul unei fetițe britanice care se plângea de durere de dinți. O radiografie a scos la iveală o problemă mult mai gravă
Observatornews.ro
Descoperirea făcută de medici în cazul unei fetițe britanice care se plângea de durere de dinți. O radiografie a scos la iveală o problemă mult mai gravă
Horoscop 11 aprilie 2021. Racii știu de ce se agită, au un scop clar în minte, dar ceilalți nu înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 11 aprilie 2021. Racii știu de ce se agită, au un scop clar în minte, dar ceilalți nu înțeleg
Ce înseamnă starea de somnolență de după masă? Pericolul de care nu știm și la care suntem expuși
Știrileprotv.ro
Ce înseamnă starea de somnolență de după masă? Pericolul de care nu știm și la care suntem expuși
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
Telekomsport
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)