Grecia a detectat primul caz COVID cu tulpina indiană

Comentează

Organismul naţional de sănătate publică EODY a anunțat că duminică Grecia a înregistrat un prim caz de tulpină indiană a COVID-19, denumită B.1.617, mai contagioasă decât alte tupini ale virusului relatează AFP, citată de News.ro.

Potrivit Organismului naţional de sănătate publică EODY, „un eşantion pozitiv cu varianta dominantă în India” a fost descoperit la „o femeie străină, în vârstă de 33 de ani, care locuieşte la Atena şi care a efectuat o călătorie, la 4 aprilie, la Dubai”, în Emiratele Arabe Unite (EAU).

„Este vorba despre primul caz al unei variante indiene în Grecia”, a declarat pentru AFP o sursă de la Ministerul grec al Sănătăţii, care a cerut protecţia anonimatului.

Unele cazuri COVID cu varianta indiană au fost detectate deja în Germania, Elveția, și în Uniunea Europeană, în rândul a 20 de studenți indieni din Belgia care aterizaseră la Paris pe 12 aprilie.

Grecia a anunțat că <a href="https://www.libertatea.ro/stiri/conditiile-in-care-putem-pleca-in-vacanta-in-grecia-din-16-aprilie-anuntul-ministrului-economiei-3497398">primește turiști începând din 16 aprilie</a>. Pentru intrarea în această țară, autoritățile elene permit accesul turiștilor care au deja 14 zile de la rapel fără a mai cere test COVID sau carantină. Sezonul estival va începe pe 14 mai<br>

Sâmbătă, Manfred Weber liderul Partidului Popular European a avertizat că tulpina indiană de coronavirus, mai contagioasă, se răspândește rapid, iar Europa trebuie să ia măsuri ca să se protejeze.

India, doborâtă de cel de-al doilea val de coronavirus

Mai multe țări și-au suspendat temporar legăturile aeriene cu India. În acest timp, aproape 1,6 milioane de cazuri au fost înregistrate în India doar în ultima săptămână.

Coronavirusul se răspândește alarmant în India, iar specialiștii spun că de vină este noua tulpină. Cu fiecare zi care trece, situația din spitale este tot mai gravă. Pe lânga lipsa paturilor, a personalului, medicii se plâng că nu mai au nici oxigen pentru pacienți.

Oficialii din India au atras atenția asupra acestei variante după ce ea a început să se extindă în statul vestic Maharashtra, din decembrie 2020 până în aprilie anul acesta.

În plus, tulpina prezintă două mutații care ar putea să îi ofere o rezistență mai mare în fața vaccinului.

Una dintre mutațiile cheie ale acestei variante, L452R, ar putea ajuta virusul să evite parțial anticorpii generați de vaccin. Și cealaltă mutație, E484Q, ar putea să facă varianta mai rezistentă în fața unui vaccin, într-un mod asemănător cu o altă mutație, depistată în Africa de Sud.

Foto: profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
MONDEN
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare:„Să avem cu ce ne lăuda”
Mihaela Bilic despre hamsie
17:14
De ce peștele prăjit nu trebuie scos din alimentație. Mihaela Bilic vine cu o nouă perspectivă asupra acestui preparat
POLITIC
Imagine cu delegația PNL la consultările de la Cotroceni înainte ca Luca Niculescu să fie desemnat premier. Foto: Administrația Prezidențială
16:03
PNL confirmă decizia despre Guvernul Luca Niculescu, premier desemnat de Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Ultimele știri
19:05
Kelemen Hunor a dat verdictul despre Guvernul Luca Niculescu: „Am vorbit şi cu Sorin Grindeanu, şi cu Ilie Bolojan”
18:49
Un liceu din sectorul 2 București își deschide gratuit terenurile de sport, în fiecare weekend
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
TRENDING
BREAKING NEWS
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Călători epuizați care dorm într-un aeroport, lângă panoul pe care sunt afișate zborurile anulate
17:42
Aeroporturile spaniole se pregătesc de o grevă generală masivă, în luna noiembrie. Ce trebuie să știe românii care au bilete sau vacanțe programate
Șezlonguri de lemn, goale, așezate sub umbrele din paie, pe o plajă
16:17
Decontările voucherelor de vacanță au scăzut cu aproape 50% în primele opt luni din 2026. Avertismentul dur al patronatelor din turism
Vinuri ale producătorului Marchesi Antinori din Toscana. Foto: Getty Images.
16:08
30.000 de sticle de vin care valorează 5 milioane de euro, furate cu stivuitoarele de la o cramă din Toscana: „Două camioane nu pot pur și simplu să dispară”
O mamă și fiica ei se joacă cu bucurie printre frunzele colorate de toamnă într-un parc însorit, într-o zi senină de octombrie
16:07
Unde pleacă românii în vacanța de toamnă a elevilor și cât a ajuns să coste o cazare cu piscină interioară pe Valea Prahovei
Border Collie
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajații sunt dispuși să se întoarcă”
Cristina Chiriac în sacou albastru închis, cămașă albastră și cravată, în timp ce stă la birou
17:21
Parchetul General se opune pedepselor mai blânde pentru consumatorii de droguri: „Conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului”
Șantierul Naval Mangalia
16:29
Guvernul României, după ce Șantierul Naval Mangalia a fost cumpărat de către compania germană Rheinmetall
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...