“Am ales să iau măsuri drastice mai devreme decât mai târziu”, a spus premierul Kyriakos Mitsotakis, joi, citat de Ekathimerini. Dacă guvernul ar aștepta și măsurile actuale nu vor funcționa, presiunea asupra spitalelor ar fi “insuportabilă”, a explicat el.

El a mai spus că guvernul îi va sprijini financiar pe cetățenii care vor fi afectați de noul blocaj, menționând că detaliile planului vor fi prezentate de ministrul finanțelor Christos Staikouras astăzi, potrivit Ekathimerini.

Conform noilor restricții care vor intra în vigoare de sâmbătă, magazinele vor fi închise, cu excepția supermarketurilor și farmaciilor. Oamenii vor avea nevoie de o declarație pe proprie răspundere pentru a ieși din case.

Școlile primare vor rămâne deschise, dar liceele vor fi închise. Blocarea va fi a doua de la începutul pandemiei și va intra în vigoare sâmbătă dimineață.

Grecia a înregistrat 2.646 de cazuri COVID-19 miercuri, cel mai mare număr zilnic de la începutul pandemiei. Bilanțul total al infecțiilor este de 46.892. Până în prezent, 673 de greci au decedat din cauza COVID-19.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.