”Există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna octombrie 2015, suspecții s-au constituit într-un grup infracțional organizat, având ca preocupare procurarea și comercializarea de droguri de risc și de mare risc (canabis, amfetamină, ecstasy, ciuperci halucinogene) și substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, în scopul obținerii de venituri materiale ilicite. Majoritatea suspecților au ajuns să se cunoască și să dezvolte relații specifice mediului infracțional pe linia traficului și consumului de droguri, ca urmare a frecventării unui club situat pe raza municipiului Timișoara”, informează un comunicat al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

Procurorii au constatat că suspecții acționau în mod precaut, comercializând droguri numai către persoane de încredere și după stabilirea în prealabil a locurilor unde urmau să se efectueze tranzacțiile.

De asemenea, contactele telefonice se purtau numai prin intermediul unor persoane cunoscute, aflate în cercul de apropiați ai traficanților, acționând în condiții care să nu permită deconspirarea lor.

Potrivit sursei citate, pe baza investigațiilor efectuate s-a stabilit că în activitatea de procurare și comercializare a drogurilor, inculpații erau stratificați pe mai multe niveluri. Astfel, nivelul I era format din furnizori care dețineau cantități mari de droguri, procurate constant din culturi proprii, amenajate în mai multe localități limitrofe de pe raza municipiului Timișoara, sau rezultate din cumpărarea directă din străinătate și introducerea lor în țară pe la punctele de trecere a frontierei.

Începe declinul marilor orașe? Avertismentul unui reputat cercetător: „Așa cum a prezis H.G. Wells, aici vor locui elitele, servitorii lor și cei fără copii”
Recomandări
Începe declinul marilor orașe? Avertismentul unui reputat cercetător: „Așa cum a prezis H.G. Wells, aici vor locui elitele, servitorii lor și cei fără copii”

„Nivelul al II-lea era format din dealerii intermediari, cu rol preponderent de a intermedia tranzacțiile între suspecții de pe nivelurile I și III, scop în care achiziționau cantități mari de droguri de la suspecții furnizori, pe care le comercializau mai departe, în principal către dealerii de la nivelul inferior, dar și unui cerc propriu de clienți”, se arată în comunicat.

Nivelul al III-lea era format din dealerii stradali care achiziționau cantități de droguri de la suspecții de la primele două niveluri, pe care le comercializau mai departe cercului lor de consumatori, explică procurorii.

La sediul DIICOT — Serviciul Teritorial Timișoara vor fi aduse în vederea audierii 80 de persoane.

Traficant de droguri din Caraș-Severin, prins de DIICOT. Vindea cannabis pe piața neagră cu 50.000 de lei kilogramul


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
GSP.RO
Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro
Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Viva.ro
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Cătălin Bordea şi Nelu Cortea au câştigat finala America Express. Cum au reacţionat Andreea Bălan şi Andreea Antonescu
Observatornews.ro
Cătălin Bordea şi Nelu Cortea au câştigat finala America Express. Cum au reacţionat Andreea Bălan şi Andreea Antonescu
Femeia care doarme într-un pat cu o lenjerie care nu a mai fost spălată de 100 de ani
Știrileprotv.ro
Femeia care doarme într-un pat cu o lenjerie care nu a mai fost spălată de 100 de ani
Produsele pe care Lidl le bagă la raft de luni, 27 martie. Le găsiți în toată țara și au super reduceri
FANATIK.RO
Produsele pe care Lidl le bagă la raft de luni, 27 martie. Le găsiți în toată țara și au super reduceri
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Horoscopul săptămânii 27 martie – 2 aprilie. Câștiguri neașteptate pentru nativii Pești. Previziuni pentru toate zodiile
Unica.ro
Horoscopul săptămânii 27 martie – 2 aprilie. Câștiguri neașteptate pentru nativii Pești. Previziuni pentru toate zodiile
Horoscop 27 martie 2023. Capricornii ar fi bine să domolească puțin dorința de a schimba totul în relațiile de parteneriat, în special în cuplu
HOROSCOP
Horoscop 27 martie 2023. Capricornii ar fi bine să domolească puțin dorința de a schimba totul în relațiile de parteneriat, în special în cuplu
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!