Premierul Tudose a răspuns de la tribuna Parlamentului semnatarilor moțiunii de cenzură, care au criticat Executivul pentyru măsurile fiscale adoptate recent.

„Singura problemă care este reală, încă, în curs de rezolvare, săptămâna viitoare, este cea cu angajaţii din IT, care sunt scutiţi de impozit. Pentru această categorie vom da o ordonanţă, care să echilibreze lucrurile, astfel încât niciunui salariat din mediul IT să nu îi scadă venitul”, a declarat Tudose,  la dezbaterea moţiunii de cenzură iniţiate de PNL şi USR, intitulată „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”.

Potrivit şefului Executivului, sectorul IT va fi „o prioritate strategică” în continuare pentru România. „Ne dorim (…) să contribuim la dezvoltarea sa. La fel vom proceda şi cu veniturile persoanelor cu dizabilităţi”, a mai afirmat Tudose.

Liderul Confederaţiei Sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a afirmat, recent, că peste 200.000 de angajaţi din domeniul IT vor avea salarii nete mai mici, dacă transferul contribuţiilor de la angajator la angajat se va realiza.

„Ceea ce se întâmplă acum este doar vârful aisbergului la o măsură care are implicaţii multiple şi care nu a fost pregătită temeinic. Sunt mai mute aspecte de care decidenţii politici nu au ţinut cont şi vor exploda în următoarea perioadă, când se vor aplica. Este clar că din cauza noilor măsuri pe care Guvernul le-a luat, peste 200.000 de angajaţi vor avea de suferit. Este vorba de angajaţii din domeniul IT, care în prezent beneficiază de o facilitate fiscală şi care va dispărea potrivit noilor reguli ale guvernanţilor. De asemenea, şi angajaţii din companiile care se află în insolvenţă vor avea salarii nete mai mici”a declarat, pentru Mediafax, Bogdan Hossu.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

Citește și: Iohannis, despre ”circul din fața sediului DNA”, la audierea lui Liviu Dragnea: Este clar că trebuie să demisioneze! Sper să se rezolve destul de repede

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI