Executivul argumentează decizia prin faptul că actul normativ urmăreşte asigurarea unui tratament egal pentru beneficiarii care au achiziţionat o locuinţă de la un dezvoltator imobiliar ce poate oferi la schimb o altă locuinţă corespunzătoare calitativ, în raport cu cei care au achiziţionat locuinţa de la o persoană fizică, care nu are această posibilitate.
„Întrucât persoanele fizice, care au achiziţionat locuinţe de la un alt vânzător decât un dezvoltator imobiliar, nu pot beneficia de înlocuirea locuinţei, se reglementează posibilitatea acestora de a accesa programul pentru a doua oară, achiziţionând o altă locuinţă, urmând ca aspectele tehnice să fie detaliate la nivelul normelor de implementare”, arată Guvernul.
Întrucât Codul civil reglementează în mod expres garanţia vânzătorului pentru viciile bunului vândut, garanţie care se aplică şi în cazul locuinţelor, este necesară modificarea legislaţiei în vigoare în sensul de a permite novarea obiectului contractului de garantare, cu condiţia ca valoarea locuinţei dobândite de către beneficiar în urma novaţiei să fie cel puţin egală cu valoarea creditului contractat, la care se adaugă valoarea avansului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.