Donald Trump, amenințat de o grupare iraniană, care vrea să facă publice documentele secrete ale președintelui american

Comentează

Un grup de hackeri care ar avea legături cu Gardienii Revoluției din Iran susține că deține mii de e-mailuri aparținând unor persoane din cercul apropiat al președintelui american Donald Trump și amenință că le va face publice. Este a doua oară când acest grup, care se prezintă sub pseudonimul „Robert”, lansează un astfel de atac, scrie Reuters.

Hackerii spun că au accesat e-mailurile unor apropiați ai lui Trump

Într-o serie de mesaje trimise jurnaliștilor de la Reuters, membrii grupului „Robert” au declarat că au spart conturile de e-mail ale unor persoane-cheie din anturajul lui Trump: Susie Wiles, șefa de cabinet de la Casa Albă, Lindsey Halligan, una dintre avocatele sale, Roger Stone, consilier politic controversat, dar și Stormy Daniels, actrița de filme pentru adulți care a avut o relație cu Trump și a devenit unul dintre cei mai vocali critici ai săi.

Deocamdată, hackerii nu au oferit detalii despre conținutul mesajelor dar au lăsat să se înțeleagă că ar putea încerca să le vândă sau să le publice.

Autoritățile americane reacționează: „O campanie de propagandă digitală”

Atacul a fost condamnat ferm de autoritățile din SUA. Procurorul general Pam Bondi l-a descris ca fiind „un atac cibernetic de neconceput”. La rândul său, directorul FBI, Kash Patel, a avertizat că oricine este implicat în această breșă de securitate va fi „investigat complet și urmărit penal în cea mai mare măsură a legii”.

 

Agenția guvernamentală pentru securitate cibernetică, CISA, a transmis printr-o postare pe platforma X (fostul Twitter) că aceste acțiuni reprezintă „o campanie de denigrare calculată, menită să-l dăuneze pe președintele Trump și să discrediteze onorabilii funcționari publici care servesc țara noastră cu distincție”.

Ce s-a întâmplat înainte de alegerile din 2024

Grupul „Robert” a devenit cunoscut în toamna anului 2024, chiar în perioada alegerilor prezidențiale din SUA, când a susținut că a obținut acces la conturile de e-mail ale mai multor colaboratori ai lui Trump. Atunci, au trimis mai multe documente către jurnaliști. O parte dintre aceste materiale au fost verificate de Reuters.

Printre documentele autentificate se numără un e-mail despre o înțelegere financiară între Trump și avocații care l-au reprezentat pe Robert F. Kennedy jr, acum secretar al Sănătății în administrația Trump. Alte documente vizau strategii de campanie ale republicanilor și negocieri de înțelegere cu Stormy Daniels. Deși scurgerile de atunci au fost intens mediatizate, nu au schimbat cursul alegerilor.

Conflictul din Orientul Mijlociu ar fi reaprins atacurile cibernetice

După alegeri, hackerii au declarat că nu vor mai face publice alte materiale. În luna mai, aceștia spuneau chiar că s-au „retras”. Totuși, mesajele au reînceput după cel mai recent conflict armat dintre Iran și Israel, care a durat 12 zile și s-a încheiat cu bombardamente americane asupra unor obiective nucleare iraniene.

Într-un nou mesaj transmis săptămâna aceasta, „Robert” susține că pregătește o vânzare a e-mailurilor furate și a cerut jurnaliștilor de la Reuters „să difuzeze această chestiune”.

Analist: Iranul caută să răspundă fără să provoace represalii militare

Frederick Kagan, analist la American Enterprise Institute, a explicat pentru Reuters că este probabil ca Teheranul să fi suferit pierderi serioase în timpul conflictului și că încearcă să răspundă într-un mod care să nu atragă o reacție militară majoră din partea SUA sau a Israelului.

„O explicație de bază este că tuturor li s-a ordonat să folosească toate mijloacele asimetrice pe care le pot utiliza, fără a declanșa un nou val de atacuri militare. Publicarea unor e-mailuri nu pare să atragă astfel de represalii”, a spus Kagan.

De altfel, în timpul conflictului, hackerii iranieni au stat „cu capul la cutie”. Totuși, luni, oficialii americani au emis un nou avertisment pentru companiile și operatorii de infrastructură critică din SUA, avertizând că ar putea deveni ținte ale atacurilor digitale venite dinspre Iran.

Reprezentanții misiunii Iranului la ONU nu au răspuns solicitărilor de comentarii din partea jurnaliștilor. Teheranul a negat în mod constant că ar desfășura operațiuni de spionaj cibernetic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Rezultatele Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
07:00
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
ACTIVITATE GUVERNUL ROMAN;INTALNIREA DL-GELU VOICAN VOICULESCU C
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. „Doi și-un sfert”, serviciul secret al MAI, folosit ca poliție politică împotriva lui Corneliu Coposu și a opozanților noului regim
MONDEN
Anamaria Ferentz
3 oct.
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
3 oct.
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
08:05
Skoda recheamă în service 1,7 milioane de mașini din toată lumea: ruperea unui șurub poate duce la pierderea direcției
07:45
Benzina s-a scumpit și sare de 10 lei, duminică, 4 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
07:30
Mașinile chinezești nu mai vin toate din China. Ce branduri au început deja să le producă în Europa
07:15
Homarii și calamarii eșuează pe plajă din cauza El Niño, în Ecuador: „Criză fără precedent”
TRENDING
3 oct.
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
Reportaj
3 oct.
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
3 oct.
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Peisajul și clădirile de la Ästad Vingård, Suedia
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
3 oct.
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Pyongyang, Coreea de Nord – octombrie 2019 O mașină veche albastră circulând pe o stradă din Pyongyang, cu steagul Coreei de Nord
3 oct.
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
3 oct.
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
pop-up cu tema „Gilmore Girls” al restaurantului Luke's Diner, pe 5 octombrie 2016, în Beverly Hills, California
3 oct.
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
3 oct.
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
3 oct.
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
3 oct.
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
3 oct.
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale