„Hamas va suferi, dar nu va paraliza”. Ce efect va avea asasinarea șefului adjunct al organizației palestiniene asupra războiului din Gaza

 13 comentarii
Arhiva foto

Uciderea în Liban a lui Saleh al-Arouri, un înalt lider Hamas care a avut un rol major în interiorul organizației, ar putea complica și mai mult războiul din Orientul Mijlociu, escaladând mizele și amploarea conflictului, spun analiștii citați de BBC și New York Times.

Saleh al-Arouri, un lider politic adjunct al organizației teroriste aflate la conducerea Fâșiei Gaza, a fost ucis marți într-un atac cu dronă în sudul Beirutului. El era o figură-cheie în Brigăzile Izzedine al-Qassam, aripa armată a Hamas, și un aliat apropiat al lui Ismail Haniyeh, liderul suprem al organizației.

Arouri era, printre altele, omul de legătură dintre Hamas și Hezbollah, puternica organizație libaneză, susținută de Iran, care a avut până acum un rol limitat în actualul conflict, scrie BBC.

Ce urmează acum este greu de anticipat. Chiar înainte de izbucnirea războiului din 7 octombrie, liderul Hezbollah Hassan Nasrallah a avertizat că orice atac țintit pe teritoriul libanez va declanșa un „răspuns puternic”.

Dar Hezbollah și aliații săi iranieni știu că un astfel de răspuns, în mijlocul conflictului din Gaza, ar putea schimba forma acestui război - și chiar soarta Hezbollah, atrăgând o reacție puternică din partea Israelului sau chiar a SUA, care și-a sporit masiv prezența în regiune.

Unul dintre principalii strategi

Uciderea lui Arouri privează Hamas de unul dintre cei mai pricepuți tacticieni, care a ajutat la direcționarea banilor și armelor către militanții din Gaza și din alte zone ale Orientului Mijlociu și a integrat mai strâns gruparea în rețeaua de forțe iraniene angajate în lupta împotriva Israelului.

În ultima vreme, Arouri s-a întâlnit cu liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, s-a apropiat de Hassan Nasrallah, puternicul lider al Hezbollah și a ajutat la consolidarea forțelor Hamas în Liban, de-a lungul graniței israeliene.

„Hamas va avea de suferit pentru că și-a pierdut unul dintre principalii săi strategi”, a declarat Emile Hokayem, director pentru securitate regională la Institutul Internațional pentru Studii Strategice, citat de New York Times.

„Era o persoană care se descurca bine în gestionarea relațiilor politice la nivel înalt și avea, de asemenea, credibilitate, în calitate de comandant”, a adăugat acesta.

Imad Alsoos, cercetător din Gaza la centrul MECAM de la Universitatea din Tunis, a declarat însă că pierderea lui al-Arouri nu va paraliza Hamas. Israelul, a explicat el pentru New York Times, a asasinat zeci de lideri Hamas de-a lungul deceniilor fără a submina permanent capacitatea grupului de a se reconstrui - sau de a pune la cale atacul din 7 octombrie, spre exemplu.

Aceste asasinate au făcut grupul mai agil, a spus el, iar liderii săi au ajuns la proeminență prin alegeri și prin legitimitatea lor în interiorul organizației, nu datorită carismei personale sau a acreditărilor religioase.

„În interiorul Hamas, există întotdeauna o anumită ierarhie, iar înlocuirea este foarte ușoară”, a spus el. „În cadrul Hamas, personalitatea nu este sursa puterii”, a mai explicat expertul.

Un atac previzibil care zdruncină totuși multe calcule

O acțiune israeliană împotriva liderilor Hamas din afara Fâșiei Gaza era previzibilă. Israelul a anunțat în noiembrie, prin vocea premierului Benjamin Netanyahu, că va acționa „împotriva liderilor Hamas oriunde s-ar afla”.

Cu câteva luni mai devreme, premierul îl menționase chiar explicit pe Arouri. Liderul adjunct al Hamas se afla, de asemenea, pe lista de teroriști căutați întocmită de SUA, cu o recompensă de 5 milioane de dolari pe capul său.

De obicei, Israelul nu confirmă sau infirmă asasinate. Atacul care l-a ucis pe Arouri a fost însă atribuit statului evreu de înalți oficiali din SUA și Liban.

Întreaga lume așteaptă acum răspunsul Hamas și al Hezbollah, care trebuie să le arate adepților că acționează, așa cum au promis. Cum va arăta acest răspuns este neclar. Prima declarație oficială a Hezbollah a fost un apel la răbdare.

Înainte de acest moment, organizația politică și militară libaneză a încercat să își controleze implicarea în conflictul din Gaza la un război al cuvintelor, precum și la atacuri limitate la granița cu Israelul, pentru a evita să atragă Libanul într-o altă conflagrație sângeroasă.

Uciderea lui Arouri ar putea zdruncina aceste calcule, scrie BBC. Hezbollah trebuie acum să aibă acum o reacție, dar în același timp să pună în balanță loviturile spectaculoase pe termen scurt cu strategia sa pe termen mai lung.

Sprijinul populației pentru obiectivele sale este puternic, în sudul Libanului. Dar în Beirut, și nu numai, amintirile războiului devastator din 2006 dintre Israel și Liban sunt încă puternice, mai ales că țara se confruntă cu o gravă criză economică.

Cu ochii spre Turcia și Qatar

Ostilitățile de pe frontul Hezbollah au fost până acum controlate, deoarece forțele israeliene sunt deja suprasolicitate în Gaza și Cisiordania. Cel mai fidel aliat al Israelului, SUA, a avertizat de asemenea împotriva unui conflict total cu Hezbollah.

Complicat este și faptul că această nouă criză provocată de uciderea lui Arouri vine într-un moment de tensiune crescândă pe alte fronturi, inclusiv pe rutele vitale de navigație din Marea Roșie, unde rebelii Houthi, susținuți de Iran, au atacat mai multe nave.

Iar ofensiva israeliană din Gaza este încă departe de final.

În acest moment, atenția va fi îndreptată și dincolo de granițele Fâșiei Gaza. Se presupune că autorii atrocităților comise de Hamas pe 7 octombrie în sudul Israelului, inclusiv Yahya Sinwar, se ascund în continuare undeva în Fâșie.

Moartea lui Arouri în Liban îi va face pe mulți să se gândească la Turcia și Qatar, unde se află, de asemenea, alți lideri Hamas, care consideră că acolo sunt mai în siguranță.

Nu în ultimul rând, asasinatul are o importanță majoră pentru familiile ostaticilor israelieni aflați încă în Gaza. Deocamdată, una dintre primele urmări ale acestui asasinat a fost oprirea discuțiilor indirecte de la Cairo cu privire la un alt schimb de ostatici.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (13)
  • Avatar comentarii

    Bazilus 03.01.2024, 20:55

    Eu cred si sper sa elimine Hamas.

  • Avatar comentarii

    Narcisu 03.01.2024, 22:33

    Orice crimă va fi pedepsită,dar asta este valabil și pentru genocidul făcut de evrei în Palestina.

  • Avatar comentarii

    Alex.59 03.01.2024, 23:11

    Moare unu' și apar alți 10 în locu' lor... ?

  • Avatar comentarii

    asdqaz 03.01.2024, 23:15

    au pornit ceva ce nu pot controla

  • Avatar comentarii

    Angelus 03.01.2024, 23:41

    Cu siguranță Israelul a băgat spaima în oasele multor teroriști, capacitatea de a lovi peste hotare a Israelului ai înspăimântă pe mulți dintre inamici săi!

ALTE ȘTIRI
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
Judecătoare
Analiză
10:00
Procesul judecătoarei care n-a motivat 821 de hotărâri judecătorești: Monica Cipariu ar putea plăti pentru victima unui criminal eliberat și din vina ei
MONDEN
Alexia Eram pe covorul rosu la Venetia. Sursa Foto/ Facebook
10:22
Alexia Eram, adevărul despre banii familiei sale. „Mă deranjează. Îmi place să fiu în centrul atenției”
Lia Bugnar, Carmen Tanase si Mihai Bendeac. FOTO/ Facebook
09:43
Mesajul dur transmis de Lia Bugnar pentru Mihai Bendeac, după afirmația controversată făcută despre Carmen Tănase. „Urâtă specie de om ești, băiatule!”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
11:36
Canada vrea să devină membru asociat al UE și renunță la SUA. Planul lui Mark Carney
11:19
Un șofer de Ferrari s-a urcat beat la volan, a intrat în patru mașini parcate și a lovit o țeavă de gaz, în Sibiu
11:13
Un bărbat din București, cu pensie de 1.500 de lei, reușește să câștige 1.000 de euro pe lună fără efort
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
TRENDING
ExclusivReportaj
07:00
Atacul „strigoilor” de pe TikTok într-un sat din Brăila unde primarul a renovat cimitirul: „Plictiseală mare, trăim timpuri urâte!”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
12 sept.
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Porthdinllaen, Gwynedd, Țara Galilor, 21 octombrie 2023. Barul „Ty Coch” (Casa Roșie).
10:33
Satul din Marea Britanie care nu are mașini, drumuri sau pubele: „Simt că timpul se oprește în loc”
Un adolescent de 15 ani a supraviețuit miraculos după ce a petrecut mai multe zile pe ape înghețate, în Alaska. Sursă foto: captură video BBC.
12 sept.
Adolescent de 15 ani salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
12 sept.
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
12 sept.
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
12 sept.
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Cine este Teodora Sava, prima româncă la The Voice UK, care a întors toate cele 4 scaune. Sursă foto: Sava Mihaela / Facebook
07:54
Teodora Sava, prima româncă ajunsă la „The Voice UK”, a întors toate cele 4 scaune. Are 24 de ani și a plecat din Piatra-Neamț pentru muzică: „Este cel mai mare vis al meu”
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Generalul Marin Lungu
12 sept.
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă