Comuna Dumbrăviţa din judeţul Timiş se află pe primul loc la procentul acoperirii vaccinale cu cel puţin o doză, cu peste 44%, conform datelor Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). Prin comparație, Capitala înregistrează o acoperire vaccinală de puţin peste 30%.
Trei localităţi din România au depăşit la data de 26 mai pragul de vaccinare de 40%, cu cel puţin o doză, conform CNCAV. Procentele sunt raportate la numărul locuitorilor.
Comuna Dumbrăviţa conduce topul cu o acoperire vaccinală de 44,26%. Pe locul secund se află oraşul Borsec, cu 41,46%, iar podiumul este completat de Cluj-Napoca, care înregistrează un procent de puţin peste 40%.
Acoperirea vaccinală în Bucureşti cu o doză este de puţin peste 30%, conform datelor CNCAV.
În Sectorul 5 s-au vaccinat cele mai puţine persoane, raportat la numărul de locuitori, acoperirea vaccinală fiind de 24,55%.
Cele mai multe persoane s-au vaccinat în sectorul 1 al Capitalei. Din puţin peste 259.000 de locuitori s-au vaccinat aproape 87.000 de persoane, adică 33,49%.
Datele CNCAV reflectă situaţia din 26 mai. Luni, 30 mai, prefectul Capitalei a anunţat că Bucureștiul a depășit pragul de 50% de persoane vaccinate cu o doză de vaccin anti-COVID.
Aici, situația vaccinării în fiecare județ:
[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/05/av-cu-cel-putin-o-dozaper-judet-si-uat26052021.pdf" title="AV-cu-cel-putin-o-doza_per-judet-si-uat_26052021"]
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, medicul Valeriu Gheorghiţă, estimează că nivelul de imunitate de grup, în România, este undeva între 45-50% - este vorba despre imunitatea obținută prin vaccinare, dar și prin boală.
De mâine va începe și înscrierea copiilor între 12-15 ani în platforma de vaccinare și, cel mai probabil, miercuri, 2 iunie, va începe imunizarea la această grupă de vârstă.
Duminică, șeful campaniei de vaccinare a spus că nivelul de protecție la copii prin vaccinare e mult mai mare decât la adulți și că se așteaptă ca după imunizarea unui procent mai mare de copii să scadă și mai mult transmiterea comunitară a noului coronavirus.