TAUR 21.04 – 21.05

DRAGOSTE: Septembrie nu vine cu modificări majore decât spre final, dar în octombrie vei vedea cum se schimbă situaţia foarte rapid, la fel şi în noiembrie. Ar fi bine să învingi teama de a iubi din toată inima şi să le permiţi celor dragi să te influenţeze, pentru că au ce să îţi ofere.
CARIERĂ: Probleme din domeniul profesional nu vor mai fi la fel de presante, însă acest lucru va conduce şi la o atitudine mai neglijentă din partea ta faţă de colegi şi şefi. Rezultatele vor începe să se vadă din septembrie. În octombrie va trebui să te implici în remedierea unor erori, iar în noiembrie va fi necesar să fii diplomat( ă) în aprecieri şi mai tolerant(ă).
SĂNĂTATE: Se anunţă mai multe posibile complicaţii, pe fondul dispariţiei, în prima parte a lunii octombrie, a unui important element de sprijin care te îndemna să fii mai atent(ă) cu sănătatea ta. Nu te aştepta ca aceste probleme să treacă de la sine!
BANI: Toamna aceasta vine cu restricţii financiare, motivele fiind diverse, de la creşterea cheltuielilor cu cele necesare traiului la scăderea veniturilor, inclusiv cele ale partenerului de cuplu sau ale asociaţilor. Aceste modificări se vor face simţite din a doua parte a lunii septembrie, însă nu sunt chiar o noutate pentru tine, ai mai trecut printr-o situaţie similară la începutul anului.

GEMENI 22.05 – 21.06

DRAGOSTE: Dacă ai reuşit să clarifici cele mai multe probleme din relaţiile sentimentale, ai făcut un lucru foarte bun, pentru că lunile de toamnă nu mai asigură un fond pozitiv, dimpotrivă. În septembrie va trebui să-ţi defineşti foarte clar intenţiile şi să iei deciziile corespunzătoare.
CARIERĂ: În a doua jumătate a lunii septembrie, într-o formă sau alta, vei scăpa de anumite limitări la serviciu. Poate fi şi începutul unei perioade în care aspiraţiile tale să se îndrepte ceva mai sus decât acum. Iniţiativele de acest fel se vor bloca însă din cauza familiei, până spre finalul lunii noiembrie, când obstacolele vor dispărea fără urmă.
SĂNĂTATE: Doar în prima jumătate a lunii septembrie mai există un element de presiune care poate conduce la probleme de sănătate. În octombrie şi în noiembrie ar trebui să acorzi o atenţie sporită aparatului digestiv.
BANI: Este posibil ca odată venită toamna să te simţi din ce în ce mai responsabil(ă) pentru problemele din casă, din familie şi din viaţa unor apropiaţi. Pentru a le remedia va fi nevoie de investiţii, şi nu puţine. Toată luna octombrie favorizează lucrările de înfrumuseţare a casei, iar în noiembrie ai putea face modificări şi reorganizări care înseamnă cheltuieli pe măsură.

EXCLUSIV. Interviu la Zürich cu Sepp Blatter, fostul șef al fotbalului mondial: „Dacă fata mea ar fi trebuit să se căsătorească, i-aș fi spus să-l aleagă pe Messi”
Recomandări
EXCLUSIV. Interviu la Zürich cu Sepp Blatter, fostul șef al fotbalului mondial: „Dacă fata mea ar fi trebuit să se căsătorească, i-aș fi spus să-l aleagă pe Messi”

RAC 22.06 – 22.07

DRAGOSTE: Doar câteva zile din debutul acestei toamne mai ai la dispoziţie pentru a duce la bun sfârşit ce ai decis în legătură cu o anumită poveste de dragoste, care s-a dovedit a fi mai complicată decât te-ai aşteptat. Relaţiile stabile vor trece prin câteva teste de rezistenţă, dar mai puţine şi mai uşoare decât până acum.
CARIERĂ: În septembrie, atmosfera de la serviciu îţi aminteşte cu exactitate de cea din prima parte a anului, şi n-o să îţi fie deloc pe plac. În octombrie şi în lunile imediat următoare, lucrurile pot fi ceva mai simple, dar nu vor veni gratis şi nici fără efort, la fel şi în lunile de iarnă.
SĂNĂTATE: Anumite probleme, pe care le-ai crezut rezolvate, vor reapărea în septembrie şi nu le vei putea ignora. Octombrie poate fi la fel de solicitantă, mai ales în familie, unde complicaţiile parcă sporesc, în loc să se rezolve. Noiembrie nu promite nimic bun decât în cazul celor calmi şi iubitori de armonie.
BANI: În septembrie şi în prima parte din octombrie se poate vorbi mai ales despre cheltuieli, plăţi, restituiri de sume luate cu împrumut şi poate chiar pierderi, acolo unde ai depăşit limita a ceea ce-ţi poţi permite. Abia din noiembrie îţi revii financiar, fie prin creşterea veniturior, fie pentru că ai economii care te fac să te simţi în siguranţă.

Tot ce nu a căutat Agenția Națională de Integritate în conturile deputatului Apjok Norbert, „oaia neagră” de pe listele UDMR
Recomandări
Tot ce nu a căutat Agenția Națională de Integritate în conturile deputatului Apjok Norbert, „oaia neagră” de pe listele UDMR

LEU 23.07 – 22.08

DRAGOSTE: După prima jumătate a lunii septembrie se poate vorbi despre o schimbare de atitudine fundamentală faţă de cei dragi şi faţă de pasiunile tale. În octombrie vei avea deja suficientă experienţă, iar asta poate însemna că vei lua mult mai în serios orice rol care derivă din relaţiile de suflet – cel de părinte, de iubit(ă) sau de soţ/soţie.
CARIERĂ: Te vei afla în situaţii în care va trebui să extragi din zestrea ta de calităţi acele trăsături pe care le poţi folosi pentru a deveni mai bun(ă) în tot ce faci. Este un proces profund şi de durată, care se va încheia abia anul viitor, cu rezultate în funcţie de eforturile pe care vei fi dispus(ă) să le depui.
SĂNĂTATE: Solicitările de la locul de muncă pot duce la consecinţe neplăcute pentru echilibrul tău general, dar pentru că nu e ceva nou, e posibil să te descurci onorabil. Noutatea apare începând cu luna octombrie, când va deveni foarte importantă alimentaţia.
BANI: Acesta este cel mai complicat domeniu, în special din cauza faptului că timp de un an şi jumătate, începând din octombrie, va trebui să înveţi să îţi organizezi cât mai riguros resursele. Tot în octombrie se poate ivi o şansă modestă de câştig suplimentar de pe urma muncii proprii. Noiembrie vine cu multă energie, care te va ajuta să progresezi.

Dacă ești fost șef în ANAF și în CFR, poți să iei, fără să dai statului niciun ban, terenul bazei feroviare din Snagov, valorând zeci de milioane de euro?
Recomandări
Dacă ești fost șef în ANAF și în CFR, poți să iei, fără să dai statului niciun ban, terenul bazei feroviare din Snagov, valorând zeci de milioane de euro?

FECIOARÅ 23.08 – 22.09

DRAGOSTE: Până la finalul lunii noiembrie, ai putea trăi o succesiune de situaţii dificile în cuplu, pe care ar fi bine să le tratezi exact aşa cum sunt: momente de armonizare cu partenerul, de cunoaştere, cu bune şi cu rele.
CARIERĂ: Planul profesional va fi influenţat, în continuare, până în octombrie, de persoane care urzesc planuri departe de ochii lumii. Finalitatea nu va fi neapărat negativă pentru tine, chiar dacă uneori ai impresia că ţi se forţează mâna. Octombrie şi noiembrie sunt luni în care se recomandă să fii mai prudent(ă) decât de obicei şi să protejezi relaţiile de orice fel.
SĂNĂTATE: Este posibil ca toată presiunea din planul profesional să se transforme într- o sursă de probleme pentru starea ta de sănătate. În octombrie vei beneficia de şansa unei vindecări importante, cu condiţia să te linişteşti şi să diminuezi volumul de muncă. Noiembrie vine cu alte complicaţii, pentru rezolvarea cărora va trebui să te documentezi serios.
BANI: Veniturile tale încep să depindă, în cea mai mare măsură, de calitatea relaţiilor pe care le ai cu cei din jur, indiferent că sunt sau nu legaţi de munca ta. Din octombrie va trebui să fii mai diplomat(ă) şi mai maleabil(ă) în situaţii pe care le gestionai cu asprime altădată. Este o toamnă bogată pentru cei serioşi şi corecţi în orice situaţie.

BALANŢĂ 23.09 – 22.10

DRAGOSTE: În domeniul relaţiilor de cuplu încă nu s-a încheiat seria schimbărilor; vor mai exista unele, chiar bruşte sau greu de înţeles chiar şi pentru tine. În septembrie vei dori să ieşi mai puţin din casă, în ciuda creşterii numărului de invitaţii de la prieteni, mai vechi sau mai noi. Octombrie este o lună mai calmă, dar atmosfera din cuplu rămâne tensionată, la fel şi în noiembrie.
CARIERĂ: Urmează o perioadă cu destule limitări, cu progres lent şi cu multe sacrificii necesare pentru a-ţi asigura o creştere solidă, pe termen lung. Se poate spune că ai învăţat multe şi acum eşti în situaţia de a pune în aplicare aceste concluzii înţelepte.
SĂNĂTATE: Din octombrie, sănătatea va deveni o preocupare esenţială, fie pentru că alegi tu, de bunăvoie, să-ţi acorzi mai multă atenţie, fie că eşti forţat(ă) s-o faci, din pricina apariţiei unor dezechilibre.
BANI: În a doua jumătate a lunii septembrie te vei elibera de cea mai importantă limitare pe care ai suportat-o în ultimii ani şi care a luat diverse forme, de la o datorie pe care a trebuit să o plăteşti până la acceptarea unui salariu mic la locul de muncă. Octombrie şi noiembrie pot aduce o creştere a veniturilor, dar aceasta nu se va menţine, dacă nu vei da dovadă de seriozitate.

SCORPION 23.10 – 21.11

DRAGOSTE: Te afli într-o perioadă în care, fie că vrei, fie că nu vrei, te confrunţi cu consecinţele alegerilor făcute în ultimii ani. Până la finalul lunii noiembrie nu vei putea construi mare lucru, pentru că vei fi ocupat(ă) cu remedierea erorilor făcute din neglijenţă sau necunoaştere.
CARIERĂ: Nu s-a încheiat şi nici nu se va încheia în acest an bătălia pentru obţinerea locului pe care îl doreşti pe plan profesional. Toamna aduce însă un calm aparent, pe care îl generează faptul că te regrupezi, cauţi susţinători, protectori, prieteni de cursă lungă pentru a te asocia cu ei. Este foarte important să nu apelezi la manevre de culise şi să fii foarte atent(ă) la uneltirile altora, pentru că mulţi vor apela la astfel de mijloace.
SĂNĂTATE: Fluctuezi între perioade mai bune şi perioade mai proaste. Te vei simţi mai bine şi vei avea mai multă energie începând cu a doua jumătate a lunii septembrie. Luna noiembrie, spre final, aduce o nouă revigorare.
BANI: Se anunţă limitări, restricţii autoimpuse sau generate de situaţii pe care nu le poţi controla, dar şi un posibil sprijin prin schimbarea unor legi sau regulamente. Din a doua jumătate a lunii septembrie vei reveni la situaţia financiară pe care ai avut-o la începutul anului şi va trebui să te organizezi foarte bine în acest domeniu.

SÅGETÅTOR 22.11 – 20.12

DRAGOSTE: Încă nu s-a aşternut liniştea peste sfera sentimentală a vieţii tale, dar nu mai e mult, şi vei putea observa acest lucru chiar din octombrie, când vei reveni la relaţii pe care nu le-ai protejat suficient sau nu le-ai tratat cu seriozitate. În toate lunile de toamnă vei avea ocazia de a repara, pas cu pas, ce ai greşit.
CARIERĂ: Septembrie este prima lună dintr- o serie mai lungă în care vei avea şansa de a-ţi reconfigura traseul profesional, de această dată pe baze mai solide. Roadele acestor eforturi, fie că e vorba de muncă, fie de învăţătură, vor veni anul viitor.
SĂNĂTATE: Din a doua jumătate a lunii septembrie vei reveni la un stil de viaţă mai bine organizat, cu care te-ai familiarizat la începutul acestui an. Motivul iniţial pentru a-ţi administra mai bine resursele proprii va fi o stare de vitalitate scăzută, o oarecare oboseală, dar vei fi încântat(ă) să vezi că rezultatele vor fi dintre cele mai bune. Vei învăţa să fii mai disciplinat(ă), mai temperat(ă) şi să-ţi apreciezi corect posibilităţile.
BANI: Se face o legătură interesantă între domeniul profesional şi cel financiar, ceea ce poate însemna că fiecare pas înainte la locul de muncă va fi însoţit şi de o creştere a veniturilor. Această şansă se conturează începând cu luna septembrie, dar progresul nu va fi imediat, aşa că trebuie să ai răbdare!

CAPRICORN 21.12 – 20.01

DRAGOSTE: Nu există provocări directe care să pună în pericol stabilitatea sau armonia din cuplu. Septembrie aduce însă multe schimbări în alte domenii, iar acestea pot conduce la o creştere a tensiunii şi, implicit, a dizarmoniilor din relaţiile cu cei dragi. Toate lunile de toamnă vin cu şansa unor întâlniri cu oameni speciali, dar şi cu ispite periculoase pentru cuplurile cu vechime.
CARIERĂ: În septembrie vei considera că a venit timpul să treci în planul secund preocupările profesionale, dar nu vei putea menţine această atitudine, pentru că sunt posibile probleme dintre cele mai diverse, toate având la bază stricarea unor relaţii la serviciu. Este posibil să alegi o nouă specializare şi să te întorci la şcoală pentru asta.
SĂNĂTATE: Este necesar, pe la jumătatea lunii septembrie, nu mai târziu, să-ţi revizuieşti modul de viaţă şi alimentaţia şi să adopţi obiceiuri mai sănătoase. Toate lunile de toamnă vin cu o invitaţie la moderaţie, la conservarea energiei şi la rezolvarea rapidă a problemelor, ca să nu apară consecinţe neplăcute.
BANI: Se păstrează o parte din preocupările financiare de peste vară, împreună cu convingerea că eşti privilegiat(ă). Din octombrie, aceste preocupări vor deveni mai puţin intense, din diverse motive. Se recomandă să fii atent(ă) dacă administrezi banii sau bunurile altora.

VÅRSÅTOR 21.01 – 20.02

DRAGOSTE: Continuă seria evenimentelor care pun o presiune teribilă pe relaţia cu partenerul de cuplu, cel puţin până la începutul lunii octombrie. Este o toamnă dificilă în plan partenerial şi nu există soluţii simple pentru problemele cu care te-ai putea confrunta.
CARIERĂ: În septembrie începe o perioadă lungă de timp în care va trebui să-ţi asumi mai multe eforturi şi să dovedeşti mai multă implicare în rolul pe care-l îndeplineşti la locul de muncă. Vei începe să faci şi o selecţie deosebit de utilă printre prieteni şi protectori, pe baza unor experienţe care te-au maturizat.
SĂNĂTATE: Vei avea numai de câştigat sau, în anumite cazuri, de recuperat, dacă vei face diverse schimbări în stilul de viaţă, în special printr-o mai bună organizare pe toate planurile. În septembrie debutează o perioadă destul de stresantă, în care eforturile vor fi mai intense şi mai lipsite de satisfacţii. Octombrie adaugă şi complicaţii în relaţiile cu anturajul, iar toate acestea duc la tensiuni care-ţi pot afecta sănătatea, dacă nu le gestionezi cu înţelepciune.
BANI: Până spre finalul lunii noiembrie, munca nu îţi va fi răsplătită aşa cum sperai, iar nivelul veniturilor va fi acelaşi, indiferent câte eforturi vei depune. E posibil ca partenerul să se implice mai mult în administrarea resurselor tale, dacă vei refuza să faci tu acest lucru.

PEŞTI 21.02 – 20.03

DRAGOSTE: Sunt posibile schimbări de statut social printr-o căsătorie, o separare sau o împăcare neaşteptată. Lunile următoare vin însă şi cu pericolul de a te lăsa ispitit(ă) de plăceri interzise, secrete, care îţi pot păta imaginea şi îţi vor strica relaţia cu partenerul de cuplu.
CARIERĂ: Din septembrie vei reveni la poziţia stabilă în plan profesional pe care ai avut-o în primele luni ale anului. E o poziţie care permite creşterea, pe baza unor merite reale, pe care le vei demonstra în anii următori.
SĂNĂTATE: Oricât de bine te-ai simţi, tot ai nevoie de odihnă şi de măsură în toate, chiar şi în muncă. În octombrie, solicitările din planul relaţiilor importante pot duce la un consum interior intens şi la dezechilibre în organism. Inima şi sistemul circulator ţi-ar putea face probleme.
BANI: Pentru că în septembrie volumul de muncă va fi mai mare, se poate vorbi şi de venituri pe măsură. Aceste sume sunt însoţite de satisfacţii, pentru că sunt rodul unor eforturi pe care le faci din postura unui profesionist pe cale să primească o recunoaştere generală. Este important să eviţi orice fel de asociere care implică sume de bani, din septembrie încolo.
 
 
 
 

Urmărește-ne pe Google News
A înșelat-o vreme de 16 ani cu Vica Blochina, dar îi stă alături de peste 30 de ani. Cum arata soția lui Victor Pițurcă
GSP.RO
A înșelat-o vreme de 16 ani cu Vica Blochina, dar îi stă alături de peste 30 de ani. Cum arata soția lui Victor Pițurcă
ȘOC! Cât costă un show EROTIC cu Daniela Crudu! Sumele sunt HALUCINANTE
Playtech.ro
ȘOC! Cât costă un show EROTIC cu Daniela Crudu! Sumele sunt HALUCINANTE
Copil găsit mort într-o cușcă de câine, în Sighetu Marmației. Tatăl l-ar fi ascuns, pentru a continua să încaseze alocația băiatului
Observatornews.ro
Copil găsit mort într-o cușcă de câine, în Sighetu Marmației. Tatăl l-ar fi ascuns, pentru a continua să încaseze alocația băiatului
Horoscop 24 mai 2022. Peștii au nevoie de cheia potrivită pentru a deschide uși și ca să o găsească, trebuie doar să o caute
HOROSCOP
Horoscop 24 mai 2022. Peștii au nevoie de cheia potrivită pentru a deschide uși și ca să o găsească, trebuie doar să o caute
București: O garnitură de metrou a luat foc între stațiile Piața Romană și Piața Universității. Planul Roşu, activat
Știrileprotv.ro
București: O garnitură de metrou a luat foc între stațiile Piața Romană și Piața Universității. Planul Roşu, activat
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Orangesport.ro
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Sânziana Negru: „Asta înseamnă timeless – reinterpretare.”
PUBLICITATE
Sânziana Negru: „Asta înseamnă timeless – reinterpretare.”