Cainii sunt animalele preferate ale politicienilor romani, multi dintre ministri, senatori si deputati laudandu-se ca au in casa sau in curte cel putin un exemplar de rasa. Este cazul solistei de muzica populara si deputata PRM Irina Loghin – care iubeste ciobanestii si care i-a dat un pui si lui Mihai Malaimare, deputat PSD -, al proaspatului pesedist Alexandru Sassu – care are nu mai putin de trei caini – iar lista poate continua. Insa nu toti proprietarii au norocul sa se bucure de animalul pe care l-au ingrijit cu dragoste.
Astfel, saptamana trecuta, familia senatorului Petre Roman, aflata in vacanta la Sinaia, n-a mai reusit sa-si gaseasca puiul de Shitzu, pe care il lasase liber prin curte. In ciuda recompensei ,,generoase,, oferite gasitorului, nimeni nu s-a prezentat sa dea cainele inapoi. ,,Se pare ca a fost furat. Daca s-ar fi pierdut, il gasea cineva si ne anunta. Am auzit insa ca sunt martori care spun ca au vazut cativa tineri care au prins cainele si au plecat cu el,,, povestesc persoane din anturajul democratului. Aceleasi persoane spun ca ,,Ming,,, cum il cheama pe catelul de nici un an, era ,,jucaria,, preferata a Calinei, nepoata lui Petre Roman din partea Catincai.
Ghinionul a ,,lovit,, si in familia Lianei Naum, careia i-a fost furat din curte cainele la doar o zi de cand ziarele publicasera ca fiul deputatei PSD are un exemplar din rasa Amstaff. ,,Dezvaluirea,, fusese facuta de Liana Naum la o sedinta de comisie unde se dezbatea ordonanta privind regimul de detinere a cainilor periculosi si agresivi. Ea a incercat sa-i convinga pe colegi ca un copil de 16 ani, cat avea fiul sau, poate ingriji un caine considerat periculos, exemplificand chiar cu situatia din familia ei. In ziua urmatoare cainele s-a volatilizat, spre supararea mai ales a lui Teo Naum.
Incercand sa-i readuca bucuria, ca orice parinte bun, deputata i-a ,,ambalat,, frumos, de Mos Nicolae, un pui de buldog frantuzesc. Cand e insa sa fie ghinion, este, asa ca, la nici o saptamana, catelul a murit. ,,O sa-i aducem altul. Mi-a promis Liviu Harbuz ca o sa ne ajute sa gasim tot un buldog frantuzesc, sanatos de data aceasta,, ne-a marturisit Liana Naum.