Poliţiştii germani au organizat o operaţiune pentru prinderea unui hoţ de pantofi, în urma mai multor plângeri aduse de femei care fuseseră jefuite pe stradă. Atacul se întampla chiar în timpul zilei, în Bonn, Koln şi Leverkusen, oraşe din vestul Germaniei.
"Întotdeauna acţiona la fel - mergea pe străzi aglomerate urmărind femei ale căror pantofi îi plăceau, le trântea la pământ, le smulgea pantofii, iar apoi fugea", afirmă purtătorul de cuvânt al poliţiei din Bonn.
Hoţul de pantofi, Peter Amtzen, de 27 de ani, a fost reţinut după ce camerele de supraveghere l-au surprins "în acţiune".