Din motive de siguranță, capsula a atins doar 170 km/h, însă când tehnologia va fi complet sigură ar putea atinge și 1000 de km/h.

În același tunel de test, capsulele fără oameni la bord au atins 387 km/h, dar pentru viteze mai mari cu un echipaj de test este nevoie de investiții mari, menționează sursa citată.


Ideea sistemului Hyperloop este că pasagerii se pot deplasa în capsule metalice, care circulă cu viteze foarte mari, prin niște tuburi din oțel în care presiunea este redusă.

La ora actuală, sunt mai multe proiecte pentru transportul ultrarapid Hyperloop, însă există o mulțime de îndoieli legate mai ales de costul construirii acestor sisteme uriașe. Companiile omului de afaceri Elon Musk, cel care a trimis prima rachetă privată în spațiu, lucrează și ele la un sistem de tip “hyperloop”.

În această tehnologie, sistemele de siguranță vor fi esențiale, fiindcă la viteze atât de mari orice defecțiune poate duce la moartea celor aflați în capsulă.

Cei de la Virgin Hyperloop spun că este un moment istoric faptul că doi oameni au putut experimenta rularea prin tubul special de test din Las Vegas într-o capsulă de două locuri ce a atins 170 km/h.

Hyperloop, sistemul care vrea să transporte oamenii în capsule cu 1.000 km/oră, testat de o tânără de origine română
Ideea sistemului Hyperloop este că pasagerii se pot deplasa în capsule metalice care circulă cu viteze foarte mari prin niște tuburi din oțel în care presiunea este redusă/ FOTO: Virgin Hyperloop

Călătoriile ar dura mult mai puțin cu acest sistem

În ultimii ani, presa a scris la unison despre tehnologia Hyperloop, care ar fi fost propusă în anii 1960 de savantul român Henri Coandă. Hyperloop funcționa pe principiul diferenței de presiune, numit și “efectul Coandă”, descoperit de marele inventator român. În acest fel, distanța dintre București și Ploiești ar fi putut fi parcursă în cel mult zece minute, spun sursele citate.

Specialiștii de la Virgin vor să construiască un tunel de teste de 10 km în West Virginia, dar au nevoie de 500 de milioane de dolari și nu au încă toți banii. Primul traseu de pasageri ar putea fi dat în funcțiune de Hyperloop până în 2030.

Capsulele pentru pasageri vor putea transporta 25-30 de oameni, astfel că într-o oră ar putea călători câteva mii de persoane, volumele mari putând grăbi momentul din care sistemul începe să aducă profit, mai anunță sursa citată.

O româncă testează proiectul Virgin Hyperloop

Iar Sara Luchian, o tânără de origine română, face parte din proiectul Virgin Hyperloop și a fost una dintre cele două persoane care au testat sistemul futurist care își propune să revoluționeze transportul la sol, a informat Digi24, care citează BBC.

Născută din părinți români fugiți din țară înainte de 1989, Sara Luchian a urmat 13 ani cursurile unei școli publice din SUA, apoi a studiat 6 ani în cadrul unor universități americane de top: Harvard și Wharton.

Luchian a declarat apoi pentru BBC că experiența a fost „uimitoare, atât din punct de vedere psihic, cât și fizic”.

Citeşte şi:

Metroul de mare viteză din Las Vegas ar putea funcționa din 2020, promite Elon Musk. Viteze de 400 km/oră prin hyperloop

Când va fi dată în folosinţă linia de cale ferată Gara de Nord – Aeroportul Otopeni. Anunțul ministrului Bode

În Columbia toată lumea știe cine este soția lui Giovanni Becali. L-au eliberat imediat dintr-o pușcărie din Bogota când au aflat cum o cheamă
PARTENERI - GSP.RO
În Columbia toată lumea știe cine este soția lui Giovanni Becali. L-au eliberat imediat dintr-o pușcărie din Bogota când au aflat cum o cheamă
BOMBĂ! Familia Halep, ÎNGROPATĂ în datorii. Suma e colosală, de ordinul milioanelor de euro
Playtech.ro
BOMBĂ! Familia Halep, ÎNGROPATĂ în datorii. Suma e colosală, de ordinul milioanelor de euro
Animație: Cum s-a petrecut accidentul în care a murit tânărul polițist Ionuţ Negrilă. Motocicleta s-a rupt în două
Observatornews.ro
Animație: Cum s-a petrecut accidentul în care a murit tânărul polițist Ionuţ Negrilă. Motocicleta s-a rupt în două
Horoscop 28 februarie 2021. Vărsătorii sunt în pană de idei, le e greu să aleagă ceva anume din ce-și doresc
HOROSCOP
Horoscop 28 februarie 2021. Vărsătorii sunt în pană de idei, le e greu să aleagă ceva anume din ce-și doresc
Ani grei de închisoare pentru patronul unei cârciumi din România. Cum şi-ar fi ucis clienţii
Știrileprotv.ro
Ani grei de închisoare pentru patronul unei cârciumi din România. Cum şi-ar fi ucis clienţii
S-a îmbătat şi a luat-o la bătaie. Imagini incredibile cu o vedetă goală, la o petrecere
Telekomsport
S-a îmbătat şi a luat-o la bătaie. Imagini incredibile cu o vedetă goală, la o petrecere
Dacă nu ai economii care să-ți acopere un an, e bine să fii prudent. Află tot ce trebuie să știi despre economisire (Publicitate)
PUBLICITATE
Dacă nu ai economii care să-ți acopere un an, e bine să fii prudent. Află tot ce trebuie să știi despre economisire (Publicitate)