3880-119369-cons.jpg

Cu doar câteva zile înainte de sfârşitul anului trecut, româncei Cristina I., aflată în vacanţă la Barcelona, i s-au furat toţi banii, actele, precum şi cardurile bancare.

3880-119366-ro.jpgRămasă fără vreo dovadă care să-i ateste identitatea, ea a reclamat furtul la poliţia din Barcelona. Cu documentele obţinute aici, Cristina a încercat să ia legătura cu reprezentanţii Consulatului român.

După încercări repetate, ea a reuşit în cele din urmă să contacteze un lucrător al instituţiei. O femeie care s-a recomandat drept “ofiţerul de serviciu” a sfătuit-o pe românca jefuită să vină la Consulat numai într-o zi de lucru. Apoi, deşi Cristina îi comunicase că a rămas la Barcelona fără acte şi fără bani, funcţionara respectivă i-a adus la cunoştinţă că “trebuie să aibă asupra ei 55 de euro, taxa consulară necesară eliberării unui titlu de călătorie, care să înlocuiască paşaportul sau cartea de identitate”.

A avut noroc cu euro primiţi din ţară

Dacă românca jefuită la Barcelona nu ar fi reuşit să facă rost de banii necesari pentru procurarea documentelor de călătorie, ea nu ar fi putut părăsi Spania, sau cel puţin acest lucru n-ar fi fost posibil la termenul înscris pe biletele de avion, achiziţionate înaintea vacanţei.

Din fericire, dezinteresul autorităţilor române a fost compensat de persoane din ţară, care au depus, în timp util, în contul de card al altui turist român, suma necesară eliberării titlului de călătorie.

«Nu sunt fonduri pentru aceste situaţii»

Libertatea a încercat să obţină un punct de vedere chiar de la Consulatul Român la Barcelona. “Nu sunt fonduri pentru aşa ceva”, ne-a spus un lucrător de acolo, după care ne-a îndrumat către MAE. Alina Coca, reprezentant al Direcţiei Consulare MAE, ne-a spus cam acelaşi lucru: “Nu sunt bani pentru aceste situaţii. Sunt şi cazuri speciale, conform legii, de exemplu oameni lipsiţi de posibilităţi şi cu o stare de sănătate precară, iar aceştia pot beneficia de gratuitate, după ce formulează o cerere expresă”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.