Victor Alistar, acuzat de fals în acte

Victor AlistarPosibilul ministru delegat al primului ministru pentru transparenţă decizională – Victor Alistar, 35 de ani, a fost implicat într-un uriaş scandal în 1999, pe vremea când era funcţionar public în Primăria Capitalei. A fost acuzat că a obţinut ilegal un imobil din fondul locativ al Municipalităţii. I s-au adus atunci acuzaţii de fals, uz de fals şi fals în declaraţii. De asemenea, mai este implicat într-un scandal de incompatibilitate între funcţia de purtător de cuvânt al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi cea de avocat. Premierul Victor Ponta a declarat ieri că va analiza acest caz şi, dacă va fi nevoie, până luni va nominaliza pe altcineva în locul lui Alistar.

Dan Nica, privatizare cu scandal

Dan NicaPesedistul Dan Nica, 52 de ani, în calitate de ministru al comunicaţiilor, post pentru care este propus din nou, a fost implicat în 2001 în vânzarea Romtelecom. Privatizarea a stârnit scandal din cauza preţului mic oferit de grecii de la OTE.
 

Rovana Plumb ar fi uitat să-şi treacă un Audi în declaraţia de avere

Rovana PlumbSocial-democrata Rovana Plumb, 52 de ani, actualmente europarlamentar, a fost în centrul unui scandal media după ce au apărut informaţii că ar fi omis să-şi treacă în declaraţia de avere un Audi Q7 şi 50% din acţiunile la Compania Real Business Consult.
 

Documentul intern care expune războiul hibrid al Rusiei împotriva Occidentului. Scopul lui Vladimir Putin: „să scoată SUA din joc” și „să distrugă NATO”
Recomandări
Documentul intern care expune războiul hibrid al Rusiei împotriva Occidentului. Scopul lui Vladimir Putin: „să scoată SUA din joc” și „să distrugă NATO”

Lucian Isar, expulzat de BNR din sistemul bancar

Lucian IsarLucian Isar, 35 de ani, nominalizat de Ponta să fie ministru delegat pentru mediul de afaceri, a fost expulzat de către BNR în urma atacului speculativ asupra leului din septembrie 2008. Isar ocupa în acel moment poziţia de vicepreşedinte al Bancpost, fiind responsabil cu operaţiuni de Trezorerie. El a fost acuzat că a încălcat regulile jocului atunci când BNR a fost nevoit să intervină pentru a nu se devaloriza leul.

Florin Georgescu a fost angajatul lui SOV

Florin GeorgescuActualul vicepreşedinte al BNR, Florin Georgescu, 59 de ani, propus pentru funcţia de ministru al finanţelor, a fost membru în Consiliul de Administraţie al Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID), instituţie controlată de controversatul om de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu (SOV). Presa a scris că BID ar fi participat, între anii 2000-2002, la devalizarea Companiei Astra Asigurări de aproape 18 milioane de dolari.

Soţia lui Corneliu Dobriţoiu, afaceri demilioane de euro cu statul

Corneliu DobriţoiuDespre propunerea PNL pentru Ministerul Apărării Naţionale, generalul Corneliu Dobriţoiu, 57 de ani, s-a scris că ar avea ceva probleme din cauza firmelor soţiei sale, care a derulat afaceri de milioane de euro cu statul pe vremea când el făcea parte din Guvernul Tăriceanu. Mai mult, presa a relatat că Dobriţoiu şi-a cumpărat în anul 2005 apartamentul de serviciu de 115 metri pătraţi, aflat într-o zonă centrală a Capitalei, cu 27.000 de euro, pe care l-a vândut, un an mai târziu, cu 200.000 de euro.

Adrien Stephane Mureșan s-a predat în Franța. Fiul omului de afaceri Sever Mureșan are de executat 3 ani de închisoare
Recomandări
Adrien Stephane Mureșan s-a predat în Franța. Fiul omului de afaceri Sever Mureșan are de executat 3 ani de închisoare

Corina Dumitrescu, declarată de ANI incompatibilă

Corina DumitrescuDeşi mai puţin cunoscută, Corina Dumitrescu, 48 de ani, propunerea PSD pentru postul de ministru al educaţiei şi cercetării, a avut probleme cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Alegerea ei ca membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) din partea societăţii civile a fost vehement contestată de ANI, existând acuzaţii de incompatibilitate între funcţia de membru CSM – demnitate publică – şi cea de rector al Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir. Ca o ironie, Dimitrescu, omul care se va ocupa de învăţământ, are CV-ul plin de greşeli gramaticale. A terminat liceul la secţia “reală” (în loc de real – n.r.), iar la capitolul competenţe şi aptitudini a trecut “înnot” (în loc de înot – n.r.).

Mariana Câmpeanu promite să refacă salariile bugetarilor

Mariana CâmpeanuDeputata PNL Mariana Câmpeanu, nominalizată de premierul desemnat Victor Ponta pentru funcţia de ministru al muncii, a declarat ieri că Guvernul USL va reîntregi salariile bugetarilor, majorându-le cu 15%, şi va restitui pensionarilor banii reţinuţi în mod abuziv din plata CAS. Întrebată asupra datei când aceste măsuri vor fi aplicate, Câmpeanu a subliniat că programul de guvernare care va fi prezentat săptămâna viitoare în Parlament va aduce precizările necesare, în funcţie de resursele financiare.
Citeşte şi: LEUL SE PRĂBUŞEŞTE! EURO a atins azi un nou MAXIM ISTORIC! Pragul psihologic de 4.4 a fost depăşit!

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cristina Demetrescu anunță noroc mare și schimbări pentru 5 zodii. Vine o perioadă neașteptată peste acești nativi până la sfârșitul lui aprilie
FANATIK.RO
Cristina Demetrescu anunță noroc mare și schimbări pentru 5 zodii. Vine o perioadă neașteptată peste acești nativi până la sfârșitul lui aprilie
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Fabrica din România care produce pe bandă rulantă. Produsele pe care românii le adoră se vând în toată țara și sunt mai bune decât cele din import
FANATIK.RO
Fabrica din România care produce pe bandă rulantă. Produsele pe care românii le adoră se vând în toată țara și sunt mai bune decât cele din import
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Știrileprotv.ro
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Probleme pentru staţiunea din România care urma să dea lovitura cu plaje moderne şi cel mai fin nisip. "E o situaţie delicată"
Observatornews.ro
Probleme pentru staţiunea din România care urma să dea lovitura cu plaje moderne şi cel mai fin nisip. "E o situaţie delicată"
Horoscop 20 aprilie 2024. Taurii au în față o zi cu un potențial negativ major, care nu poate fi contracarat prea ușor
HOROSCOP
Horoscop 20 aprilie 2024. Taurii au în față o zi cu un potențial negativ major, care nu poate fi contracarat prea ușor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI