Iata ce veste vor purta jandarmii la EuroFanii care vor merge la Campionatul European de fotbal din aceasta vara pentru a face galerie echipei Romaniei vor fi ‘spionati’ din tribune de jandarmi si politisti romani. Pentru a fi identificati mai usor in multime, oamenii legii vor purta veste croite in atelierele UE.


Ii vor insoti pe suporteri


Misiunea fortelor de ordine este una clara si precisa: evitarea oricaror conflicte in tribune. Aflati in valtoarea galeriilor dezlantuite, jandarmii si politistii romani vor putea, astfel, interveni in orice moment daca spiritele se vor incinge. Pe timpul partidelor de fotbal de la ‘Europenele’ din Elvetia si Austria, ofiterii trimisi printre fani vor avea un obiect de imbracaminte distinctiv. Este vorba despre o vesta cu inscriptii fosforescente, pe care se vor regasi cateva insemne: stema Uniunii Europene, stema tarii pe care omul legii o reprezinta si cuvantul ‘Police’.

Numarul jandarmilor si al politistilor care vor urmari comportamentul fanilor se va stabili dupa ce se va sti cifra exacta a suporterilor romani care, la vara, vor face spectacol in tribune. Dar, cu certitudine, va exista o unitate speciala, o brigada mobila care va insoti grupurile de romani.

De asemenea, la Bucuresti va functiona si un centru de monitorizare care va tine legatura cu oamenii legii si atasatii care vor fi in Austria si Elvetia.


Vestele pe care le vor imbraca fortele de ordine la Campionatul European de fotbal au stema UE, cea a tarii
din care provine omul legii si cuvantul ‘Politie’, scris in limba engleza


19 huligani romani, interzisi pe stadioane


In baza de date a fortelor de ordine se afla sute de suporteri romani care, in timpul partidelor de fotbal, au incalcat legea. Au aruncat cu petarde pe gazon, s-au luat la harta cu jandarmii si politistii, au provocat in tribune sau in afara lor scandaluri. Pentru 19 dintre ei, meciurile vor ramane, pentru cativa ani, doar o imagine vazuta la televizor. Si asta pentru ca acestora li s-a interzis, in functie de gravitatea faptei, accesul pe stadioanele din Europa.


Iata ce veste vor purta jandarmii la Euro

6.04.2007, meciul Steaua – Dinamo


Iata ce veste vor purta jandarmii la Euro

12.11.2007, partida Dinamo – Rapid


Iata ce veste vor purta jandarmii la Euro

24.11. 2007, derby-ul Steaua – Dinamo

Prima reacție a Anamariei Prodan, după ce Laurențiu Reghecampf a anunțat că divorțează
PARTENERI - GSP.RO
Prima reacție a Anamariei Prodan, după ce Laurențiu Reghecampf a anunțat că divorțează
BOMBĂ! Andreea Tonciu a reacționat după ce Reghe a zis că divorțează. Acum TOTUL E CLAR!
Playtech.ro
BOMBĂ! Andreea Tonciu a reacționat după ce Reghe a zis că divorțează. Acum TOTUL E CLAR!
Surse: Incident între Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Antrenorul a anunţat la 112 că îi este teamă să nu îşi facă singură rău
Observatornews.ro
Surse: Incident între Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Antrenorul a anunţat la 112 că îi este teamă să nu îşi facă singură rău
Horoscop 19 iunie 2021. Săgetătorii au nevoie de echilibru, de răbdare și de toleranță în familie
HOROSCOP
Horoscop 19 iunie 2021. Săgetătorii au nevoie de echilibru, de răbdare și de toleranță în familie
Reacția UEFA după ce Cristiano Ronaldo și alți fotbaliști au luat sticlele de pe masă. Ce se va întâmpla cu jucătorii care vor repeta acest gest
Știrileprotv.ro
Reacția UEFA după ce Cristiano Ronaldo și alți fotbaliști au luat sticlele de pe masă. Ce se va întâmpla cu jucătorii care vor repeta acest gest
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)