Moartea celor 7 militari în elicopter. ”Îl dau în judecată pe ministrul Dîncu, dacă nu rectifică”

Comentează
Arhiva foto

„Nu m-a dat nimeni afară din armată după prăbușirea elicopterului, am trecut în rezervă la cerere, la 49 de ani, puteam face asta de doi ani”, spune comandorul Adrian Popescu, fostul șef al Bazei Militare Mihail Kogălniceanu, din județul Constanța. „Acum am sunat la aghiotantul ministrului apărării. I-am transmis că îl dau în judecată pe Vasile Dîncu, dacă nu rectifică”, spune ofițerul.

- Domnule comandor Popescu, ministrul apărării, Vasile Dîncu, a spus că ați fost dat afară, au scăpat de dumneavoastră. Cum comentați?

- Am citit și eu. Să știți că unele lucruri eu le-am aflat din ce ați scris. Nu știam despre un elicopter american care ar fi încercat să zboare și s-a întors. Știam că pilotul MiG-ului, într-adevăr, a comunicat atât turnului, cât și echipajului de pe elicopter: „Vedeți că aici e vremea proastă”. El a încercat să coboare și a plecat din cauza vremii.

- Și de ce au decolat?

- Întâi de orice, eu nu am știut că au decolat, pentru că nu e responsabilitatea mea. Habar n-am cine a dat ordinul de decolare. Nu-l dă comandantul de bază. Ordinul vine de la COAP (Componenta Operațională Aeriană Principală, localizată la Balotești, n.r.), care se subordonează SMFA (Statul-Major al Forțelor Aeriene, n.r.).

Comandorul Adrian Popescu

„Habar n-am avut de misiunea de luptă a elicopterului”

- Dar unde erați?

- Plecasem de jumătate de oră spre casă. M-au sunat și mi-au spus că un MiG dispăruse de pe radar. Am plecat spre bază. Atunci mi-au spus că și elicopterul de la noi dispăruse.

- Deci n-ați aflat despre decolare, ci doar despre prăbușire?

- Da. Habar n-am avut de misiunea de luptă a elicopterului. Nu era treaba mea.

- Și ce ați făcut când ați aflat?

- Am ajuns la bază. Și am încercat să gestionez o situație foarte grea. Mi-au reproșat familiile că nu le-am spus oficial. Da, nu le-am spus, că după o anumită oră nici nu mai poți suna, după reguli. Și nici nu avem resurse. Ar fi trebuit să trimit un ofițer, psiholog și medic la fiecare familie. Noi avem un singur psiholog în toată baza. I-am rugat pe colegii care au apărut la bază să spună familiilor, care de care eram mai apropiat.

Eu înțeleg durerea familiilor, dar să dea vina pe mine… Am fost colegi, am mers la pescuit și la grătare cu Florin, pilotul.

- Reproșurile familiilor au fost confirmate de ministrul Dîncu.

- Bine că vorbim. Am sunat la aghiotantul ministrului apărării. I-am transmis că dacă nu vine cu o rectificare, îl dau în judecată. Cum adică am fost dat afară? Anunțasem din toamna anului trecut că vreau să trec în rezervă. Nu are nicio legătură cu tragedia din martie.

„Am terminat cu brio armata”

- Ați anunțat oficial că vreți să vă pensionați?

- Negativ. Dar am anunțat în discuții cu șefii de la Statul-Major și cu colegii. A fost o chestiune personală, copilul terminase ciclul primar și doream să revin acasă, în Oltenia, mi-am făcut o casă și să înceapă acolo și el un ciclu complet de școală.

- Dar cererea de trecere în rezervă când ați făcut-o?

- Am trecut în rezervă de la 1 august, cererea am făcut-o cu o lună mai devreme.

M-am pensionat la cerere, nici vorbă să fiu îndepărtat, să scape de mine, cum zice ministrul Vasile Dîncu. Și cum să mă facă idiot? Am terminat cu brio armata.

- N-ați primit niciun reproș, nicio mustrare după accident?

- Negativ. (n.r. - este felul lui, specific unora dintre militari, de a spune Nu). De la superiori sau colegi, în niciun caz. De ce? Familiile da, dar de ce sunt supărate doamnele chiar pe mine? Și nu e normal ca ministrul să încerce să acopere nemulțumirea familiilor aruncând vina pe mine. Încă o dată: am făcut tot ce e omenește posibil. Și nu am nicio legătură cu misiunea.

- Soțiile susțin că ați vorbit despre eventualele probleme psihice ale piloților.

- Negativ. Niciodată. Altceva le-am spus. Le-am explicat că se face o comisie, complexă, de la Statul-Major. Cu medici, specialiști în aeronave. Și că atunci vom putea vedea ce s-a întâmplat. Când am avut concluziile le-am spus că motoarele aeronavei funcționau perfect. Doamnele spun: „De ce a decolat?”. Nu am niciun amestec în asta.

„Am întâlnit cazuri când piloții au refuzat să zboare”

- Dar de ce a decolat pe datele care există?

- Vremea de la bază nu era sub baremul piloților, al misiunii.

- Puteți explica, vă rugăm, oamenilor ce înseamnă „sub barem”?

- Dacă pregătirea piloților și aeronava impun să ai 1 kilometru vizibilitate, dau un exemplu, când vizibilitatea e de 400 de metri, nu zbori.

- Dar dumneavastră ați refuzat vreodată să zburați?

- Da, de mai multe ori. Poate fi vorba de vreme, de aeronavă, de felul în care te simți. Tu decizi.

- În calitate de comandant de bază ați avut cazuri de refuz?

- Da, am întâlnit cazuri când piloții au refuzat să zboare.

- Dar vremea pe 2 martie nu era sub baremul de zbor ați spus?

- Da, se putea decola conform stării meteo de la bază. E adevărat că mai departe de bază vremea a fost rea, sub baremul lor. Dar COAP le-a zis să se întoarcă.

- Și nu se știa că vremea e „sub baremul lor” înainte de decolare?

- Nu știu exact, nu cred că se știa. Nu știu ce s-a întâmplat mai departe. Nu e OK ca ministrul să dea vina pe mine ca să le împace pe văduve.

***

Citește și:

  • Date din dosarul penal: Armata SUA și SMURD nu și-au trimis, din cauza vremii, elicopterele de salvare la accidentul de lângă Baza Kogălniceanu. MApN a făcut-o și au murit 7 oameni
  • Ministrul Vasile Dîncu: „A fost un comandant la Baza Kogălniceanu, un idiot, pe el l-am dat deja afară”
  • INTERVIU. Comandantul bazei Kogălniceanu din momentul prăbușirii elicopterului: „Habar n-am cine a dat ordinul de decolare”. Mama copilotului: „E un jeg de om”
  • DOCUMENTE. Dovada contrazicerii între șefii Aviației în cazul celor 7 militari morți: „Generalul Vrăjescu ordonă ca elicopterul să nu decoleze”. „Domnul general Pană a grăbit decolarea”
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
MONDEN
Mirela Zeța. foto: Cătălin Opritescu (Lightaholic)
ExclusivInterviu
15:13
Mirela Zeța, dezvăluiri fără perdea despre trădare și minciună: „Dacă aș afla asta la propria nuntă, l-aș închide într-o cameră”
Natalie Portman | Foto: Getty Images
15:04
Vedeta de 45 de ani a născut în secret la un an de când a început o nouă relație. Alături de cine și-a refăcut viața după divorț
POLITIC
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Ultimele știri
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
15:17
Cine sunt Belinda Liu și Alexandru Mercea, „Șorțurile de aur” de la „MasterChef” 2026. Ce se întâmplă în ediția din această seară
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală