După ce şi-a pierdut un testicul, ministrul agriculturii şi-a scos şi pietrele de la fiere.

Sâmbătă, 7 martie, premierul Emil Boc şi-a convocat toţi miniştrii la Palatul Victoria, pentru a discuta despre treburile urgente ale ţării, măsuri ce urmează a fi luate în următoarea săptămână. Cu toate că trebuia să fie prezent la întâlnire, ministrul agriculturii, Ilie Sârbu, a absentat, întrucât, la ora 10.00, când întâlnirea era programată, el deja se afla deja la Spitalul de Urgenţă Floreasca, pentru ca medicii să-i scoată pietrele de la fiere, care îl supărau de ceva vreme.

Sârbu a ajuns încă de vineri seara la spital, pentru a fi pregătit pentru operaţia care a avut loc sâmbătă, în jurul prânzului, şi care a durat două ore. Intervenţia chirurgicală a fost făcută de medicul Alexandru Spătaru şi de anestezistul Radu Macovei. “Domnul ministru avea de ceva vreme probleme cu fierea, ştia că are pietre, şi tot spunea că trebuie să ajungă la cuţit. Se pare că nu a mai putut răbda şi sâmbătă s-a operat”, ne-au spus persoane din anturajul ministrului.

Operaţia a fost un succes

Ilie Sârbu a trecut cu bine peste operaţie, iar ieri era deja acasă. “Mi-au scos pietrele de la fiere. Operaţia a durat două ore şi, în jurul orei 17.00, am început deja să mă mişc. Acum sunt bine şi sper să mă pot duce la serviciu cât de repede”, a spus Ilie Sârbu.3939-131139-organe.jpg

Ce este litiaza biliară?

Fierea, colecistul sau vezica biliară, este un sac de mici dimensiuni, poziţionat imediat sub ficat. Are rolul de a depozita bila secretată de ficat. Bila ajută la digestia grăsimilor şi este eliminată din vezica biliară în intestinul subţire, prin intermediul unor canale, numite căi biliare. Atunci când colesterolul este foarte ridicat, se formează calculii biliari sau pietrele la fiere, adică litiaza biliară. Pietrele au dimensiuni de la un bob de grâu la o minge de golf, iar atunci când blochează un canal excretor, necesită tratament sau operaţie, pentru a fi eliminate.

Împuşcat la vânătoare

În data de 27 decembrie 2003, a treia zi de Crăciun, Ilie Sârbu, pe atunci tot ministru al agriculturii, în Guvernul Năstase, aflat la o partidă de vânătoare de iepuri, în Ocolul Silvic Răcari, judeţul Dâmboviţa, a suferit un grav accident. Arma i-a căzut din mână, iar la contactul cu solul aceasta s-a descărcat instantaneu, o parte dintre alice lovindu- l pe ministru în zona inghinală. În urma operaţiei efectuate tot la spitalul de Urgenţă Floreasca, Ilie Sârbu a rămas fără un testicul.

Jucătorul român care l-a fermecat pe Mihai Bendeac: „Mie mi-a plăcut !”
PARTENERI - GSP.RO
Jucătorul român care l-a fermecat pe Mihai Bendeac: „Mie mi-a plăcut !”
Medic infecționist, semnal de ALARMĂ pentru cetățeni. Ce riscă să pățească persoanele care s-au imunizat împotriva Covid-19
Playtech.ro
Medic infecționist, semnal de ALARMĂ pentru cetățeni. Ce riscă să pățească persoanele care s-au imunizat împotriva Covid-19
VIDEO O fetiţă de 6 ani din Iaşi, traumatizată de prieteni: au ucis un pui de păsare şi au forţat-o să se uite cum se joacă fotbal cu cadavrul
Observatornews.ro
VIDEO O fetiţă de 6 ani din Iaşi, traumatizată de prieteni: au ucis un pui de păsare şi au forţat-o să se uite cum se joacă fotbal cu cadavrul
Horoscop 12 iunie 2021. Peștii au ocazia să ajungă la concluzii deosebite despre valoarea eforturilor depuse
HOROSCOP
Horoscop 12 iunie 2021. Peștii au ocazia să ajungă la concluzii deosebite despre valoarea eforturilor depuse
Ce va trebui să faci ca să poți ieși din țară de la 1 iulie. Toți românii trebuie să știe asta
Știrileprotv.ro
Ce va trebui să faci ca să poți ieși din țară de la 1 iulie. Toți românii trebuie să știe asta
BOMBĂ! Cine vor fi naşii la nunta Simonei Halep. Darul va porni de la 300 de euro
Telekomsport
BOMBĂ! Cine vor fi naşii la nunta Simonei Halep. Darul va porni de la 300 de euro
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)