Casa Albă a publicat pe platforma socială X imagini din Situation Room, spațiu securizat și dedicat gestionării crizelor și evenimentelor importante. Fotografiile îl arată pe președintele american Donald Trump cu o expresie serioasă și purtând o șapcă roșie cu sloganul „Make America Great Again”.
Fotografiile făcute publice surprind momente de concentrare în Situation Room. Liderul de la Casa Albă a fost surprins în picioare și la masă, iar în toate imaginile acesta are o expresie serioasă.
Conform fotografiilor, la masă, în stânga și dreapta lui Trump se aflau vicepreședintele J.D. Vance și secretarul de stat Marco Rubio. Din încăpere nu au lipsit nici Dan Caine, președintele Statului Major, Susie Wiles, șefa de cabinet la Casa Albă, secretarul apărării, Pete Hegseth, și directorul CIA, John Ratcliffe.
Amintim că președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat sâmbătă spre duminică noaptea, că a fost efectuat un „atac foarte reușit” împotriva a trei instalații nucleare din Iran. Acesta a declarat că Iranul „trebuie acum să facă pace”.
Acțiunea militară a Statelor Unite a generat reacții diverse pe scena internațională. ONU a făcut apel la dezescaladare, iar alte state au condamnat atacul.
În schimb, premierul israelian Benjamin Netanyahu a mulțumit liderului de la Casa Albă pentru această acțiune, descriind-o ca un moment crucial pentru pacea în Orientul Mijlociu.
Moshu1 22.06.2025, 12:44
De fapt aici adevarata stire este ca trumpul avea o "expresie serioasa" !! Sa fim seriosi putin,omu' asta joaca teatru si cind doarme !Pe el il intereseaza doar propria imagine si nu ce si cum a facut si care ar putea fi consecintele ! Ciudat personaj!
Mihai111 22.06.2025, 13:34
In baza carui drept international o tara bombardeaza alta tara? A fost consultat Consiliul de Securitate al ONU? Cu ce drept Israelul si USA au bombardat Iranul? Nu se mai respecta legile internationale? Rusia a atacat Ucraina si comunitatea internationala a impus sanctiuni Rusiei. Ce sanctiuni se impun acum Israelului si USA? Intelege cineva, ceva?
Cinecine 22.06.2025, 13:35
Cineva sa-l opreasca pe acest bezmetic. Nu sunt de partea Israel sau Iran. Daca o singura tara poseda arme nucleare, atunci oricine doreste, are bani, etc, poate detine asa ceva. Simplu! Ori toti, ori niciunul. SUA aduce haosul in lume. Catelusii europeni il vor urma. Finalul? Este previzibil.
parpalache 22.06.2025, 13:45
Lecțiile de actorie sunt obligatorii-ca sa reciți niște texte scrise de alții și dictate de...