Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice a Sectorului 4, cu sprijinul Secţiei 16 Poliţie, au identificat în trafic un autocar, în care au fost descoperite sute de articole de îmbrăcăminte şi parfumuri contrafăcute în valoare de 105.000 lei.
"În autocar au fost identificate peste 400 de articole îmbrăcăminte şi parfumuri având caracteristicile unor produse contrafăcute şi purtând însemnele unor mărci protejate pe teritoriul României şi pentru care nu s-au putut prezenta documente de provenienţă", potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei.
Cercetările sunt continuate faţă de şapte persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrafacere şi contrabandă. Autocarul efectua o cursă internaţională de transport persoane, potrivit Agerpres.