Dis de dimineaţă, Dumitru Tudor a sosit în faţa magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti, „înarmat” cu mai multe acte medicale care, spera el, vor convinge instanţa că din cauza unei boli de inimă, nu poate suferi regimul din arest. După ce le-a explicat judecătorilor că e bolnav şi că nu înţelege de ce procurorii au adus în instanţă un scadal medicatic, Ciorbă le-a spus şi ziariştilor că s-a ales cu câteva vânătăi în timpul reţinerii, deşi din punctul său de vedere, oamenii ce l-au escortat s-au comporat civilizat. N-a scăpat însă ocazia să trimită din nou săgeţi otrăvite către femeia din cauza căreia, crede el, a ajuns în ipostaza de a avea cătuşe la mâini. „ Vreau să vă spun un singur lucru, dacă cineva îmi spunea că vineri mor, credeam, dar ca să-mi facă mie vreodată Ana-Maria Prodan aşa ceva, niciodată în viaţa vieţilor mele. Am spus, eu nu am nevoie, nu mai vreau acei bani despre care s-a vorbit”, a susţinut Dumitru Tudor. După doar două ore de deliberări, judecătorii au decis să nu-l aresteze pe impresar, confirmând astfel sentinţa judecătoriei sectorului 2, care săptămâna trecută hotărâse că Mitică Ciorbă nu e pericol social.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro