Guvernul a discutat şi ieri despre împrumutul extern. De formă. Pentru că preşedintele Băsescu deja l-a dat ca sigur. A şi reiterat că, în 2009, statul nu are de plătit decât o datorie de 1,6 miliarde de euro. Atunci, de ce e necesar un împrumut sub drastică supraveghere FMI, absolut împovărător, de circa 20 miliarde de euro? Pentru că există datoria externă privată, 24 miliarde de euro, în bună parte girată de statul român. Or, companiile, cele mai multe străine, dar lucrând în România, n-au lichidităţi, iar băncile n-au redeschis creditarea. Dar să fie clar, mai zice preşedintele, nu vor primi un cent din împrumutul FMI, care, oricum, nici nu trebuie rambursat decât peste vreo 6-7 ani. Punct. Avem însă de-a face cu jumătate de adevăr, deci şi cu un neadevăr. Care-i destinaţia banilor? Mai slobod de gură decât şefii săi, un ministru zicea sâmbătă că grosul (14 miliarde) merge la BNR, 2 sunt la dispoziţia Guvernului (pentru ce?), iar 2 se duc în “necesităţi economice” (care?).
De ce are nevoie urgentă BNR de 14 miliarde? Parţial ca să susţină cursul leului, dar mai ales ca să elibereze băncilor o parte din depozitele lor de 40%, aşa încât firmele să poată primi credite. Pe care le vor restitui sau nu. De ce sucursalele româneşti nu sunt alimentate de băncile-mamă occidentale? Pentru că, la recentul Consiliu European, ţările vestice nici n-au făcut o recomandare expresă în acest sens. Aşa că tot ţările sărace se împrumută din greu, încercând să relanseze companii care, altminteri, au scos şi vor scoate profituri imense. După ce, în România, prin privatizări “strategice” păguboase (Sidex, Petrom, distribuţia gazelor sau a energiei electrice etc.), care nu se regăsesc în vistieria statului, şi-au deschis aici afaceri extrem de bănoase.
Cu creditul angajat acum, povara externă a României se duce la vreo 100 de miliarde de euro. În acest an electoral, împrumutul va genera o falsă impresie de temperare a crizei, necesară şi lui Băsescu, şi lui Boc. Tăvălugul ratelor va veni după 2014, când nici unul, nemaifiind în funcţie, nu va risca nimic. Contribuabilii riscă însă ca încet-încet perceptorii să le ia şi cenuşa din vatră.