Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat din comuna Răstoaca, care în luna noiembrie 2017 a atacat cu toporul un polițist pe care l-a amenințat cu moartea, informează Monitorul de Vrancea.
Gheorghe Claudiu B., de 33 de ani, i-a atacat pe oamenii legii chemați să aplaneze un conflict. Polițiștii au intervenit, după ce o femeie a sunat la 112, spunând că este bătută de fiul și de nepotul ei.
Scandalul a degenerat când agenții și-au făcut apariția la poarta gospodăriei. Femeia a fost lovită în continuate de cei doi bărbați. Pentru a opri violențe, polițiștii au folosit un spray lacrimogen și, în acel moment, nepotul victimei s-a năpustit cu un topor asupra unuia dintre agenți.
Bărbatul recalcitrant nu s-a potolit, așa că unul dintre polițiști a fost nevoit să folosească armamentul din dotare. După ce l-a somat pe scandalagiu, agentul a executat două focuri în plan vertical. Asta nu l-a speriat însă pe agresor care a fost împușcat apoi într-unul dintre picioare.
La fața locului a fost chemat un echipaj de ambulanță care l-a transportat pe bărbatul împușcat la spitalul din Focșani. El nu a suferit răni grave și a fost externat după câteva zile.
Pe durata audierilor, bărbatul nu a recunoscut că i-a amenințat pe polițiști și nici că a vrut să-l atace pe unul dintre aceștia cu toporul.
În iulie, un polițist a fost ucis în Gara Burdujeni, din județul Suceava, de un bărbat cu probleme psihice care l-a înjunghiat de mai multe ori.
sursă foto: Monitorul de Vrancea
Citește și EXCLUSIV/Victor Becali a lăsat frigiderul plin cu mâncare colegilor de celulă! A ieșit de la ”Jilava” cu un rucsac
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro