Regizorul Alexander Nanau, la Adriana Nedelea LA FIX: "Trăim încă într-un Colectiv. Orice progres a avut nevoie de haos, de o luptă deschisă"

Comentează

Alexander Nanau, regizorul documentarului Colectiv, a vorbit în emisiunea Adriana Nedelea LA FIX despre premiul câștigat recent pentru cel mai bun film acordat pentru tema drepturile omului de Amnesty International Slovenia, la festivalul de la Ljubliana.

”Dacă ne-am fi putut amăgi că aceasta nu era povestea noastră înainte de izbucnirea pandemiei, odată cu pandemia, astăzi este clar că întreaga umanitate este un mare Colectiv”, au scris cei trei membri ai juriului în motivarea alegerii documentarului lui Nanau.

Principalele declaraţii ale regizorului Alexander Nanau

  • Da. Cu siguranţă trăim în Colectiv. Se datorează şi acestei pandemii şi ne-am dat seama că toate planeta este foarte mică şi e un Colectiv. Cred că acest COVID-19 ne-a făcut pe toţi mai uniţi. Nu cred că există diferenţă între tragedia fetei incendiate cu ce s-a întâmplat în SUA cu George Floyd. Cu mâna unui judecător un om aproape a omorât o adolescentă.
  • Cred că trebuie să facem o distincţie între noi, cetăţeni, şi autorităţi. Cred că este o luptă deschisă între noi, cetăţeni, şi cei care au acaparat conducerea statului. Nu au nimic de oferit unei societăţi moderne.
  • Dezvăluirile din presă arată că foarte mulţi oameni s-au trezit şi asta înseamnă că suntem într-un proces de schimbare. Foarte mulţi oameni vin către presă să spună adevărul. Vedem cum sunt construite instituţiile. Am văzut la Colectiv cum e construit sistemul medical, bazat pe minciună şi impostură. Faptul că s-au infectat multe cadre medicale arată că nu au respectat măsurile. Înainte nu se infectau cu nosocomiale, chiar dacă nu respectau protocoalele.
  • Au cerut ehipamente, dar eu nu am auzit niciun doctor care să spună că au bani, salarii mari care să spună că donează nişte bani pentru firmele care au donat echipamente.
  • Cel mai puternic semnal pe care l-am primit în străinătate a fost că acesta este un film despre noi, nu despre România.
  • În Slovenia s-a fraudat bugetul statului de către cei care conduceau celule de criză în timpul pandemiei, cumpărând echipamente supraevaluate.
  • Statele sunt acaparate de oameni care nu au niciun interes de a guverna pentru cetăţeni, ci doar vor să se îmbogăţească.

Orice progres a avut nevoie de haos şi de o luptă deschisă. Cred că suntem în mijlocul ei. Cred că trebuie să ne protejăm presa pentru a avea acces la informaţii şi adevăr. Cred că generaţia care vine acum este pe cale să schimbe lucrurile în toată lumea. Dacă ne uităm că societatea civilă din România a contruit un spital după Colectiv, iar înainte era un simulacru. Schimbarea va veni pentru că acele spitale au fost construite pe banii noştri. Ne este clar ce vrem şi a venit timpul să ne recuperăm societatea de la o gaşcă de criminali care au pus mâna pe ea. Alexander Nanau:

  • În ultima strategie naţională am văzut că s-a eliminat lupta anticorupţie pentru că cei care se văd cu sacii în căruţă că pot prelua puterea. Pentru mine ca cetăţean este un semnal că ei au nevoie de linişte să îşi facă de cap.
  • Acum ne-am uita la sistemul judiciar din România. Sistemul judiciar este la fel de viciat şi problematic ca cel de sănătate, unde oamenii în poziţii de putere nu sunt acolo pentru că sunt buni profesionişti.
  • La momentul acesta ne-am uita la sistemul judiciar. Oamenii în poziţii de putere nu sunt acolo pentru că sunt buni profesionişti. Ultimul caz cu fata incendiată ne arată că avem o problemă.
  • Cred că este un decalaj foarte mare între ce înseamnă Bucureşti şi ce înseamnă provincia. Se va decide la urne ce se întâmplă mai departe. Cred că este responsabilitatea fiecăruia să ne uităm la oamenii care promit că vor avea grijă de cetăţeni şi de modernizarea societăţii. La momentul acesta societatea nu se poate moderniza cu astfel de oameni.

La aproape cinci ani de la Colectiv, încă avem mari arși plimbați între spitale, cazuri grave care încă stau în pixul unui ministru sau secretar de stat. Tânăra din Drobeta-Turnu Severin, care a suferit arsuri pe 90% din suprafața corpului și a fost transferată la Craiova, unde nu există centru de mari arși, pentru ca apoi să fie transferată la București, este ultimul exemplu care arată că încă suntem ca pe vremea incendiului din Colectiv.

Vorbim cu Alexander Nanau despre ce promisiuni de schimbare s-au făcut după Colectiv și ce am primit în schimb, de ce după o tragedie care a arătat problemele sistemului, mai avem o victimă incendiate de un recidivist eliberat condiționat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...