Mișcarea vinela trei săptămâni după ce, pe 19 şi 20 martie a avut loc o altă grevă a sindicaliștilor, informează Agerpres.
Astfel, nu va funcţiona nici o legătură maritimă din porturile Pireu, Lavrion şi Rafina, situate în apropiere de Atena.
Sindicatul se opune unei legi recent adoptate de liberalizare a serviciilor de croazieră şi unui proiect legislativ, ce urmează să fie votat marţi de parlament, privind includerea unei părţi din Casa de sănătate a marinarilor într-un nou organism unificator.
"Această modificare va duce la deterioarea prestaţiilor de sănătate pentru familiile marinarilor", afirmă sindicatul.
Acesta a organizat zeci de greve de la începutul crizei financiare şi al măsurilor de austeritate cerute de creditorii internaţionali ai ţării, Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.