Cluj. Emil Boc a participat la slujba de Înviere oficiată la biserica din localitatea natală, Răchiţele, din judeţul Cluj. După ce au aprins o lumânare, premierul şi soţia sa s-au alăturat credincioşilor care au înconjurat de trei ori biserica din lemn.
Prahova. Mii de credincioşi s-au adunat la slujba de Înviere de la Mănăstirea Sinaia. Printre aceştia s-a numărat şi actorul Alexandru Arşinel, care a petrecut Paştele la casa sa de vacanţă din staţiune.
Sute de turişti şi-au petrecut ziua de Paşte pe pajiştile din Buşteni, unde au întins corturile şi apoi au încins grătarele. “Venim de obicei aici, pentru că mereu ne simţim bine”, ne-a spus Ionel, din Bucureşti.
În timp ce mulţi dintre turişti erau la masa de Paşte, unii au profitat de pârtiile încă pline de zăpadă, iar în pauzele de schi s-au bucurat de soare.
Mehedinţi. Potrivit tradiţiei locale, oamenii din comuna Iloviţa au mers, ieri, cu lăutarii la cimitir şi au dat de pomană printre morminte.
Constanţa. La malul mării nu a venit un singur iepuraş, ci o gaşcă întreagă! Fetele de la Playboy, în frunte cu Daniela Crudu, au defilat într-un club chiar în noaptea de Înviere.
Clanul Tamango s-a încăierat pentru un lăutar
Bătaie ca-n filme, în ziua de Paşte, în pădurea Comana, Giurgiu. Protagonişti au fost membrii clanului Tamango, care s-au încăierat cu un grup de tineri din cauza unui lăutar. Totul a început când muzicantul chemat să cânte la chef s-a hotărât să plece împreună cu cei care îl antamaseră. Supărate că vor rămâne fără muzică, rudele lui Tamango au pus mâna pe câteva lemne din pădure şi pe bâtele din maşini şi au sărit imediat la bătaie. Numai poliţiştii au reuşit să-i liniştească pe scandalagii, iar lăutarul şi unul dintre bătăuşi au ajuns la spital.
Magazin mistuit de flăcări
Un incendiu a izbucnit, ieri la prânz, la depozitul unui supermarket din municipiul Călăraşi, iar ulterior focul s-a extins şi în interiorul magazinului. Din fericire, nici o persoană nu a fost rănită. La doar câteva ore, o fetiţă de 15 ani a pierit într-un incendiu izbucnit într-un bloc din Drobeta-Turnu Severin, Mehedinţi.
Violată în noaptea de Înviere
O tânără de 20 de ani din Vârlezi, judeţul Galaţi, a fost violată timp de o oră şi bătută, chiar în noaptea de Înviere. “A venit după mine şi a zis să mă ducă acasă. Nu am vrut şi atunci el m-a tras într-un şanţ şi degeaba am ţipat, că m-a pocnit în coaste, m-a strâns de gât şi şi-a bătut joc de mine”, a povestit Alina Lazăr. Violatorul a fost prins de o patrulă de poliţie, care trecea prin zonă, chiar în timpul actului sexual, iar acum e cercetat în libertate.
1.400 de bucureşteni au chemat Salvarea
Telefoanele au sunat întruna la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti- Ilfov! Chiar dacă, faţă de alţi ani, medicii spun că au existat mai puţine cazuri, peste 1.400 de persoane au solicitat Salvarea în prima şi a doua zi de Paşte. Astfel, circa 800 de apeluri au fost urgenţe majore, iar 200 de bolnavi au avut probleme digestive. “Au fost şi patru tentative de suicid, din fericire nereuşite, 100 de lipotimii, 200 de traumatisme de diverse tipuri”, a declarat dr. Alis Grasu, managerul serviciului.
Cer senin şi temperaturi ridicate
Vremea rămâne frumoasă până la sfârşitul acestei săptămâni. Cerul va fi senin în aproape toată ţara, iar meteorologii se mai aşteaptă la precipitaţii restrânse doar în zonele de munte. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 23 de grade Celsius.

Urmărește-ne pe Google News
În România avea un job bun, dar în 1983 a decis să fugă în SUA și s-a angajat ca femeie de serviciu. Au trecut 40 de ani de atunci, incredibil cu ce se ocupă acum Ileana
GSP.RO
În România avea un job bun, dar în 1983 a decis să fugă în SUA și s-a angajat ca femeie de serviciu. Au trecut 40 de ani de atunci, incredibil cu ce se ocupă acum Ileana
ȘOC! Elena Băsescu, apariție HOT pe plajă! IREAL ce s-a văzut când s-a dezbrăcat de haine
Playtech.ro
ȘOC! Elena Băsescu, apariție HOT pe plajă! IREAL ce s-a văzut când s-a dezbrăcat de haine
"L-o fotografiat cum îl spânzură pe al treilea". Filmul crimei din Arad. Vecinii au auzit totul, dar au crezut că e petrecere în apartament
Observatornews.ro
"L-o fotografiat cum îl spânzură pe al treilea". Filmul crimei din Arad. Vecinii au auzit totul, dar au crezut că e petrecere în apartament
Horoscop 8 august 2022. Scorpionii s-ar putea să își inventeze singuri unele dezamăgiri pe care să le folosească ca motivații pentru acțiunile lor
HOROSCOP
Horoscop 8 august 2022. Scorpionii s-ar putea să își inventeze singuri unele dezamăgiri pe care să le folosească ca motivații pentru acțiunile lor
Sute de persoane au rămas izolate în cabane și hoteluri din Austria din cauza inundațiilor
Știrileprotv.ro
Sute de persoane au rămas izolate în cabane și hoteluri din Austria din cauza inundațiilor
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Orangesport.ro
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Proprietar sau chiriaș? Răspunde la chestionar și vezi ce ți se potrivește
PUBLICITATE
Proprietar sau chiriaș? Răspunde la chestionar și vezi ce ți se potrivește
7 brand-uri scandinave de pe Modivo care nu trebuie să-ți lipsească din garderobă
PUBLICITATE
7 brand-uri scandinave de pe Modivo care nu trebuie să-ți lipsească din garderobă
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.