Numărul beşeluşilor care şi-au pierdut viaţa din cauza incendiului de la Maternitatea Giuleştia ajuns la patru, după ce unul dintre cei opt micuţi care supravieţuiseră a încetat din viaţă în noaptea trecută.
Bebeluşul care a murit luni noaptea suferise arusri pe 70-80% din suprafaţa corpului. Micuţul nu a putut fi indentificat pentru că brăţara pe care o purta a ars în timpul incendiului, informează Realitatea.net.
În urma incendiului de la Giuleşti, 4 bebeluşi au murit, 7 fiind internaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu, unii dintre ei în stare critică. Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire a micuţilor. Trei dintre aceştia au arsuri de 70% din suprafaţa corpului, ceilalţi, de 50% şi arsuri ale căilor respiratorii.
Evacuarea de la Maternitatea Giuleşti s-a încheiat marţi, în jurul orei 23.30, în urma exploziei produse fiind scoase din unitatea sanitară 113 persoane, dintre care 60 sunt femei şi 53 copii.
Coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, a declarat, la rândul lui, că trei dintre cele cinci femei care se aflau în travaliu în momentul incendiului şi au fost transportate la Spitalul Filantropia au născut.