Patru case din cartierul bucureştean Giuleşti au fost cuprinse de flăcări, în această dimineaţă din cauza unei oale uitate pe aragaz.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti, Anca Onofrei, incendiul a izbucnit la nivelul acoperişului. Cele patru case sunt lipite între ele, astfel că focul s-a extins destul de rapid.
Pompierii s-au deplasat la faţa locului cu şapte autospeciale, în aproximativ 20 de minute de la apelul unuia dintre proprietari. Ulterior, a explodat şi o butelie din podul uneia dintre locuinţe.
Potrivit proprietarilor caselor avariate de incendiu, totul ar fi pornit de la o casă din apropiere, la nivelul acoperişului, după care focul s-a extins şi la casele lor. La faţa locului există un echipaj SMURD şi unul de la descarcerare.
O femeie care a intrat în panică şi a făcut un puseu de hipertensiune a fost transportată de urgenţă la spital.