Pompierii au intervenit sâmbătă, evacuând 15 locatari ai unui bloc din cartierul Gară al municipiului Focşani, după ce acoperişul imobilului, unde se executau lucrări de izolare, a luat foc, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, citat de Ziarul de Vrancea.
Incidentul a fost anunțat la numărul de urgență 112 de o persoană, sâmbătă, în jurul orei 10.40
„Acoperişul unui bloc situat pe strada Aleea Şcolii din municipiul Focşani, la care se executau lucrări pentru izolarea acestuia, a luat foc după ce bitumul turnat a aprins o folie de plastic. La sosirea forţelor de intervenţie incendiul se manifesta pe aproximativ 10 metri pătraţi. În timpul intervenţiei au fost evacuate 15 persoane", a precizat IPJ Vrancea.
Pompierii au acționat prompt, au localizat și au lichidat incendiul în mai puțin de 15 minute. Din fericire, nu au fost înregistrate victime sau persoane rănite, a mai transmis ISU Vrancea.
Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă au fost mobilizate cinci echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.
FOTO: ISU Vrancea