Aceştia au precizat că flăcările se manifestă pe o suprafaţă de peste trei hectare, iar în zonă intervin atât pompierii voluntari din localitate, ajutaţi de localnici, dar şi mai multe echipaje de pompieri militari, din cauza terenului accidentat, aceştia acţionând pentru stingerea focului cu mături şi sape.

„Incendiul a afectat o suprafaţă de 3 hectare, cu arderi violente, cuprinzând litiera din zona împădurită. Forţele de intervenţie au fost suplimentate de pompierii militari de la Detaşamentul din Râmnicu Vâlcea. Aceştia acţionează cu mijloace de primă intervenţie, terenul fiind foarte accidentat”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger, citat de Agerpres.

În apropiere se află şi o şcoală, însă pompierii au declarat că deocamdată nu există riscul ca flăcările să se extindă la clădire.

Recent, un incendiu de pădure şi vegetaţie uscată a izbucnit și la Nehoiu, în județul Buzău. Atunci, peste 60 de pompieri, jandarmi şi voluntari s-au luptat cu flăcările uriașe.

FOTO – ISU Vâlcea


Citește și… MAI amintește de cazul Emma Zeicescu și Claudiu Popa, într-o postare despre festivaluri. ”Anul trecut, am făcut niște fotografii, față și profil, interesante”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.