UPDATE – ora 20.27: „Zborului Wizz Air W3251 de la Otopeni la Catania, din 20 septembrie, i s-a solicitat de turnul de control să mențină altitudinea deasupra Aeroportului Catania înainte de aterizare, în condițiile în care pista era inspectată din cauza unui posibil impact cu o pasăre a unei alte aeronave. În timpul așteptării, zborul a experimentat turbulențe, iar doi pasageri au avut atac de panică. După ce aeronava a aterizat în siguranță, echipajul a solicitat asistență personalului medical pentru pasagerii afectați. Debarcarea a continuat normal după ce a fost acordată asistență medicală și echipajul a urmat procedurile standard pentru a asigura binele tuturor pasagerilor. Deși cauzele situației au fost independente de companie, echipajul a făcut eforturi pentru a se asigura că întârzierea și impactul asupra pasagerilor să fie minime”, informează compania aeriană Wizz Air, prin intermediul unui comunicat. 

Știrea inițială – Incidentul s-a petrecut miercuri după-amiază, iar pasagerii au ajuns în siguranță la destinație, însă cu o întârziere de 45 de minute. Echipaje de salvare au intervenit la aterizare, pentru a acorda primul ajutor pasagerilor care au suferit atacuri de panică.

Echipajul de la bord a anunțat că a fost vorba de o coliziune cu o pasăre, iar un pasager aflat la bord a povestit că s-a văzut ieșind foc de la unul dintre motoare.


Citește și: VIDEO | Meteorologii avertizează. Noi fenomene extreme se vor produce în România în perioada următoare. ”Trebuie să regândim felul în care construim”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.