UPDATE ora 16:35. Acrobatul se numește Ionel Orzan are 66 de ani și este colaborator al Circului Globus, precizează Primăria Capitalei. Ionel Orzan, 66 de ani, a început să lucreze în spectacole de circ cu o trupă de zburători (numere de trapez la înălţime) în anul 1972. Este căsătorit cu partenera sa Ana, 62 de ani, cu care intra în Roata Morţii. A căzut astăzi (duminică -n.r.) de la cinci metri înălţime la ultima ieşire, când i-a alunecat mâna. Este conştient, cu o tensiune bună şi se află la Floreasca pentru mai multe investigaţii”, precizează Primăria Capitalei.

„Acrobatul este în regulă, într-adevăr a căzut de la o înălţime de aproximativ 5 metri, a fost dus de urgenţă la spital, dar este bine. Spectacolul a fost oprit cât timp i s-a acordat priimul ajutor, apoi a fost reluat”, a spus viceprimarul Aurelian Bădulescu, citat de Mediafax.

Acrobatul a căzut de la opt metri, în timp ce executa ”roata morții”. Spectatorii au fost evacuați după acest incident.

Potrivit medicilor de la Floreasca, acrobatul ar fi suferit o contuzie de gleznă și un traumatism craniocerebral, dar starea lui este stabilă.

Este al doilea incident care are loc la Circul Globus, în această luni. La începutul lunii ianuarie, 11 animale au murit într-un incendiu care a cuprins o anexă a circului. În urma acestei tragedii, directorul Circului Globus, Victor Coman, a fost demis.

Anamaria Prodan, comunicat ciudat după ce Reghecampf a apărut cu iubita nouă: „Greșelile lui sunt omenești”
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan, comunicat ciudat după ce Reghecampf a apărut cu iubita nouă: „Greșelile lui sunt omenești”
România ar putea deveni una dintre marile puteri ale lumii. Comoara descoperită în Gorj
Playtech.ro
România ar putea deveni una dintre marile puteri ale lumii. Comoara descoperită în Gorj
S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis "Uite-o pe Miruna, e dezbrăcată"
Observatornews.ro
S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis "Uite-o pe Miruna, e dezbrăcată"
Horoscop 19 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să iasă din propria minte, cea care acum le condiționează deciziile
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să iasă din propria minte, cea care acum le condiționează deciziile
Doi tineri bolnavi de Covid-19 au murit în curtea spitalului din Craiova. Nu aveau comorbidități
Știrileprotv.ro
Doi tineri bolnavi de Covid-19 au murit în curtea spitalului din Craiova. Nu aveau comorbidități
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Telekomsport
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută
PUBLICITATE
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută