11 animale, patru pisici, trei câini, doi porci vietnamezi și doi tigri, au murit înecate cu fum în timpul unui incendiu izbucnit ieri dimineață la un hambar al Circului Globus. Cauza care a dus la apariția flăcărilor pare a fi o instalație electrică.

O mare parte dintre animalele ținute în spațiul de pe Șoseaua Petricani au scăpat pentru că au fugit în spațiile de refugiu, din afara țarcurilor. Este vorba de: șapte tigri, două cămile, doi tauri, un cal, doi ponei, un cangur, trei ogari și mai multe capre. Animalele au fost mutate în spațiul din Petricani, după ce Circul Globus a pierdut mai multe terenuri revendicate de lângă sediul instituției.

Animalele care se aflau acolo în spațiul care a luat foc erau retrase din activitate și nu mai activau în spectacolele Circului Globus, a declarat Cornelia Popescu, purtătorul de cuvânt al unității de spectacole. Animalele se aflau sub observaţia a patru îngrijitori şi mai mulţi paznici, care au şi sunat la numărul unic de urgenţe 112 în momentul în care au văzut flăcările.

Incendiul de la Circul Globus a provocat o adevărată revoltă în rândul iubitorilor de animale. Aceștia au creat o petiție pentru interzicerea exploatării animalelor sălbatice la circuri a fost semnată, până acum, de peste 20.000 de persoane.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.