Cei de la CSU Craiova au organizat meciul pe stadionul „Extensiv”, iar suporterilor echipei lui Mititelu le-au rezervat doar 300 de bilete, la prețul de 2 lei.

CSU Craiova s-a înființat în 2013. FC U Craiova s-a înființat în 2016. Niciuna nu mai are nicio legătură cu vechea echipă, dar suporterii oltenilor s-au împărțit în tabere și au devenit cei mai mari inamici, după ce ani la rând au susținut împreună fosta echipă a Craiovei.

Jandarmii au dat cu gaze

Scandalul a început încă dinainte de meci, când mulți dintre cei care voiau să susțină FC U Craiova li s-a interzis să-și susțină echipa.

„La o încercare de a forţa intrarea Jandarmeria ne-a împrăştiat cu gaze. În propriul oraş nu avem voie să ne susţinem echipa. Bilete s-au vândut doar celor care au abonamente la CSU şi, din câte înţeles doar 300 au fost date către galeria noastră”, este mesajul transmis de pagina de Facebook a celor de la U Craiova 1948 SA.

Cei 300 de suporteri ai grupării patronate de Adrian Mititelu care au intrat pe stadion, au fost evacuați, în minutul 82, după ce au incendiat o parte din sectorul pe care-l ocupau.

Meciul s-a terminat la egalitate, scor 1-1, după golurile marcate de L. Nițu (72), respectiv Fl. Costea (81).


Previziuni Urania pentru perioada 3 – 9 noiembrie 2018. Ce ne rezervă astrele în următoarea săptămână

Vreți să trăiți ca în Vest? Mai așteptați „puțin”. România va atinge nivelul de trai din Germania în 30 de ani

Țara în care sărăcia le împinge pe mame să-și alunge copiii de acasă. „Nu mai pot să-i mai cresc, nu mai am cu ce”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.