Potrivit ministerului de resort, produsul denumit Condor SR-FS poate fi folosit la controlul accesului în zone cu flux mare de persoane, pentru reducerea timpului de evaluare a stării febrile, în locuri precum aeroporturi, metrou, frontieră, spitale (triaj), instituţii publice etc.

Produsul, 100% concepţie românească, este dezvoltat de Pro-Optica, firmă cu capital privat, şi lansat în fabricaţie la IOR, societate aflată în portofoliul MEEMA, având certificat militar emis de către Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico – Militare. 

„Salut implicarea industriei naţionale de apărare în efortul necesar prevenirii şi combaterii COVID-19. Am văzut deja că se pot produce izolete româneşti, iar ROMARM va începe să producă, în curând măşti.

Acum, alte două companii din industria naţională de apărare specializate în optică, una cu capital privat, Pro-Optica, şi alta cu capital majoritar de stat, aflată în portofoliul Ministerului Economiei, Întreprinderea Optică Română – IOR, şi-au unit eforturile pentru a produce în ţara noastră un scaner termic.

Salut aceste parteneriate public-privat care duc la dezvoltarea de produse cu valoare adăugată”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.