Durere înfiorătoare pentru părinții unui adolescent care s-a înecat la scăldat în județul Iași. Băiatul de doar 14 ani a vrut să se scalde într-un baraj, deși nu știa să înoate. A mai intrat în apă cu alți trei tineri. Unul dintre ei a fost la un pas să se înece, însă a fost salvat la timp.
Băiatul de 14 ani a mers, duminică, să se scalde în barajul de acumulare de la Pârcovaci, din apropierea localității Hârlău, scrie Ziarul de Iași. Potrivit martorilor, adolescentul nu știa să înoate, însă a vrut să se bălăcească aproape de mal.
Într-o clipă de neatenție, a alunecat și a căzut în apă. L-a tras după el și pe un alt prieten. Cei care au asistat la scena înfiorătoare au sunat la 112.
Până la sosirea salvatorilor, doi localnici au sărit în apă și au reușit să salveze doar unul dintre copii.
La fața locului au ajuns mai multe echipaj de pompieri, polițiști și un echipaj medical.
După mai bine de o oră de căutări, băiatul de 14 ani a fost găsit și scos la mal. Medicii au început manevrele de resuscitare, care au fost, însă, zadarnice.
„Corpul tânărului în vârstă de 14 ani a fost găsit după o oră de căutări şi a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie”, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei Iaşi, pentru sursa citată.
Copilul decedat locuia împreună cu părinţii în satul Poiana, din comuna Deleni.