Accidentul avut loc duminică după-amiaza, când Marius a decolat la bordul unui Cessna 180, împreună cu Jon C. Stomski, de 61 de ani, mecanic de aviaţie. Avionul avea ataşat de coadă un banner care făcea reclamă clubului de paraşutism condus de Marius, Saratoga Skydiving.
Din cauze încă neelucidate, avionul s-a prăbuşit la câteva minute după decolare. Avionul a căzut pe peluza unei case din Saratoga Springs, cu carlinga în jos. Proprietara casei a declarat ziarelor locale că a observat avionul lovind vârfurile copacilor din faţa casei şi apoi izbindu-se de sol, aproape de locul de joacă al copiilor.
În afară de cei doi pasagerim, nu s-au înregistrat alte victime sau răniţi. Conform biroului şerifului din comitatul Saratoga, accidentul este investigat de National Transportation Safety Board, urmând a fi dat un raport amănunţit.
Marius a lucrat câţiva ani în Oradea ca jurnalist, a doua pasiune a sa după paraşutism, informează crisana.ro.
Orădeanu a ajuns în SUA în 2005 şi a devenit instructor de paraşutism, fiind considerat unul dintre cei mai buni. În 2009 a devenit vicecampion al SUA, la paraşutism. S-a căsătorit în America şi a făcut senzaţie la propria nuntă, sărind cu paraşuta dintr-un elicopter condus chiar de soţia sa, Heather Howley, informează aceeaşi sursă.
În urmă cu câţiva ani şi-a luat şi licenţa de pilot. Dacă paraşuta nu l-a trădat niciodată, manşa avionului a făcut-o.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.