Imagini sensibile filmate de Cătălin Ene. În timp ce executa lucrări agricole lângă Smeeni, sudul județului Buzău, muncitorul s-a întâlnit pe câmp cu un pui de căprioară rătăcit, probabil, de mama sa.
Clipul a fost postat pe pagina comunei buzoiene de pe o rețea de socializare. Surprinzător, puiul s-a dovedit a fi blând și jucăuș, sărindu-i în brațe buzoianului. ”Nu mai dorea să plece”, a explicat cel care a făcut înregistrarea.
Cu greu a reușit Cătălin Ene să-l înduplece puiul de căprioară să plece înapoi la masa sa.
”Căprioarele apar frecvent pe terenurile agricole de lângă Smeeni. Sălașul lor se află fie la pădurea de lângă Brădeanu, fie la cea de la Brebu, în apropiere de Limpeziș”, a explicat Răzvan Nicula, jurnalistul care îngrijește pagina de Facebook a comunei cu 6.500 de suflete.