Potrivit unui comunicat, CFR Călători recomandă solicitarea de informaţii despre circulaţia trenurilor în staţiile şi agenţiile CFR la numărul de telefon 021/9521 (trafic intern) şi la numărul 021.319.0358 (Biroul Relaţii cu Publicul din Gara de Nord Bucureşti).
Ora 10:05 / Traficul feroviar este îngreunat, astăzi, pe ruta Bucureşti – Constanţa. Mai multe trenuri au întârzieri foarte mari, din cauza furturilor de cablu de la sistemul de semnalizare de pe ruta Bucureşti – Pajura.
Mai multe trenuri sunt blocate în Gara de Nord din Capitală. Un tren are întârziere de 80 de minute. Echipele de intervenţie se află la faţa locului şi încearcă să monteze alte cabluri, informează Realitatea.
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2.00, pe secţia de circulaţie Bucureşti Nord – Pajura (km 1+150) persoane necunoscute au tăiat opt cabluri de la instalaţiile de semnalizare şi au furat aproximativ 20 m de cablu.
Cele mai mari întârzieri, de 60-80 de minute, se vor înregistra la trenurile care sosesc sau pleacă de la/spre Constanţa şi Galaţi. De asemenea, întârzieri de 30-40 de minute se vor înregistra şi la celelalte garnituri, deoarece este afectată şi activitatea în Grupa Tehnică Griviţa (liniile 1-7) şi la Depoul Bucureşti Călători, unde se pregătesc şi formează garniturile şi locomotivele pentru Gara de Nord.