Interviu cu istoricul Adrian Nicolae: America avea în plan să lovească cu bomba atomică mai multe orașe din Japonia / Discursul american a rămas același din 1945 și până azi

Libertatea a stat de vorbă cu Adrian Nicolae, doctor în istorie, jurnalist și scriitor specializat în știință, despre implicațiile zilei de 6 august 1945, ziua când SUA au lansat prima bombă atomică asupra Hiroshimei.

A doua țintă a americanilor nu a fost Nagasaki, ci orașul orașul Kokura

Libertatea: Ce și-au propus Statele Unite când au luat decizia de a lovi cu prima bombă nucleară din lume? Unde aveau să se oprească?

Adrian Nicolae: America avea în plan să lovească cu bomba atomică mai multe orașe. După doar trei zile de la dezastrul de la Hiroshima, SUA au lansat o a două bombă asupra orașului Nagasaki (ținta inițială fusese orașul Kokura, însă aceasta a fost schimbată cu Nagasaki din cauza condițiilor meteo nefavorabile).

Tokyo ar fi urmat să fie bombardat pe 19 august, apoi Kyoto și alte centre civile, unul după altul, până când Japonia ar fi cedat. Ieșirea din război a Japoniei la 15 august, anunțată cu un discurs înregistrat în prealabil al împăratului Hirohito, a evitat însă alte carnagii.

Rebeliunea unor oficiali ai armatei nipone împotriva împăratului a fost un foc de paie

Libertatea: Carnagiul de la Hiroshima a fost decisiv în capitularea niponilor?

Adrian Nicolae: Rebeliunea unor oficiali ai armatei nipone, vezi cazul colonelului Jira Shiizaki și al maiorului Kenji Hatanaka, care au luat cu asalt Palatul Imperial împreună cu mai mulți soldați loiali, cu scopul de a-l forța pe împărat să refuze actul de capitulare, a fost una de scurtă durată (nu a durat nici 24 de ore), și s-a soldat doar cu sinuciderea celor doi.

Practic, cea mai mare parte a armatei nipone se săturase deja de un război pe care îl pierdea pe toate fronturile, iar facțiunile belicoase nipone vedeau deja asta. Pentru japonezi, problema principală nu mai era dacă să se predea, ci doar sub ce condiții. Punctul central al negocierilor era păstrarea rolului Împăratului, condiție pe care americanii au acceptat-o, de facto, după război.

Discursul oficialilor SUA a rămas același din 1945 și până azi

Libertatea: Cea mai grea întrebare a acestui moment istoric: era sau nu era necesară folosirea bombei atomice?

Adrian Nicolae: La 80 de ani de la atacurile de la Hiroshima și Nagasaki, controversele planează încă asupra adevăratelor motive ale lansării celor două bombe atomice asupra unor ținte civile, ale necesității lor și asupra moralității sau imoralității unor astfel de acțiuni.

Discursul oficialilor SUA a rămas același din 45 și până azi. Mai exact, atacurile au fost imperios necesare pentru a se evita un număr uriaș de victime din partea trupelor aliate (estimările vremii arătau că SUA și aliații săi ar fi pierdut până la un milion de soldați în cazul unei invazii terestre a Japoniei). La ele se adăugau 5-10 milioane de victime din rândul armatei și al populației civile japoneze. În plus, războiul ar fi fost scurtat cu luni, dacă nu ani.

Paradoxal, dacă mergem pe acest discurs cu tentă dostoievskiană, o crimă de război a salvat nenumărate vieți care ar fi fost pierdute în bătăliile convenționale și în blocada navală.

Un document oficial al guvernului american arăta că Japonia ar fi capitulat cel mai probabil în luna noiembrie 1945, chiar dacă bombele atomice nu ar fi fost aruncate

Libertatea: Pe de altă parte…

Adrian Nicolae: Pe de altă parte, rămân semnele de întrebare inerente legate de justețea unor astfel de afirmații. Iar unele dintre ele vin chiar din interiorul SUA. Afirmația potrivit căreia Japonia ar fi capitulat oricum, chiar și fără atacurile nucleare, provine dintr-un document oficial al guvernului american, cunoscut sub numele de United States Strategic Bombing Survey (USSBS).

United States Strategic Bombing Survey a fost un studiu amplu, comandat de președintele Franklin D. Roosevelt în 1944 și continuat de președintele Harry S. Truman după război. Scopul său a fost de a evalua impactul bombardamentelor aeriene asupra puterilor Axei.

În raportul său final, publicat în 1946, USSBS a ajuns la o concluzie-cheie, adesea citată de istorici: „Pe baza unei examinări detaliate a tuturor faptelor și a declarațiilor susținute de liderii japonezi care au supraviețuit, se consideră că Japonia ar fi capitulat cel mai probabil în luna noiembrie 1945, chiar dacă bombele atomice nu ar fi fost aruncate, chiar dacă Rusia nu ar fi intrat în război și chiar dacă nu ar fi existat nicio invazie planificată”.

Firul evenimentelor tinde să dea dreptate raportului USSBS. Bombardamentele convenționale, în special cele incendiare, devastaseră aproape întreaga infrastructură industrială și urbană a Japoniei. Potrivit raportului, Japonia era deja înfrântă militar și economic.

În plus, blocada navală a tăiat Japonia de resursele esențiale de petrol, oțel și alimente. Războiul nu mai putea fi susținut. Mai mult, populația civilă era epuizată, malnutrită și demoralizată. Distrugerile masive și lipsurile severe ar fi făcut imposibilă continuarea rezistenței.

SUA au vrut să-și demonstreze puterea militară, în special în fața Uniunii Sovietice

Libertatea: S-a răzbunat America atunci pentru Pearl Harbour? Totuși, japonezii au continuat să reziste cu îndârjire pe fiecare insulă și insuliță din Pacific…

Adrian Nicolae: Se argumentează adesea că decizia de a folosi bombele a fost influențată și de dorința SUA de a-și demonstra puterea militară, în special în fața Uniunii Sovietice, pentru a câștiga un avantaj în negocierile postbelice și pentru a începe Războiul Rece dintr-o poziție de forță. Nu întâmplător, după încheierea războiului, din 1945 și până în 1952, în Japonia au fost staționați circa un milion de soldați americani și britanici, iar Japoniei i s-a impus un program de demilitarizare masivă. Stalin nu a trimis nici măcar un singur soldat acolo, motivând că soldații săi nu vor sta sub comanda unor generali americani.

Există evident și opinia că SUA, pur și simplu, au plătit polițele pentru atacul de la Pearl Harbour și pentru abuzurile și crimele comise de soldații japonezi în Asia, în special în lagărele de concentrare în care fuseseră deținuți zeci de mii de prizonieri americani. Marșul Morțiii din Bataan, soldat cu zeci de mii de morți, ar fi fost doar unul dintre momentele pe care SUA nu ar fi vrut să le lase nepedepsite.

Un exemplu clasic de dilemă morală

Dincolo însă de toate aceste controverse și dispute, decizia de a folosi bombele atomice rămâne un exemplu clasic de dilemă morală. În contextul războiului total și al pierderilor uriașe suferite, oficialii americanii au ales o cale considerată a fi „necesară”. Una mai puțin costisitoare în vieți omenești pe termen lung, chiar dacă pe termen scurt a avut un preț uman tragic.

Peste toate, rămâne însă o întrebare cheie: Dacă SUA doreau o încheiere rapidă a războiului și dacă doreau să facă asta printr-o demonstrație de forță nucleară, de ce nu au detonat o bombă pe teritoriul japonez, într-o zonă nelocuită? Efectul coercitiv nu ar fi fost același în fața etalării unei asemenea forțe (serviciile secrete japoneze aflaseră încă din 1943 că SUA au demarat proiectul Manhattan, însă nu considereau că acesta va fi dus la finalizare în timp util)?

Adrian Nicolae doctor în istorie, jurnalist și scriitor specializat în știință cu peste două decenii de experiență în presa scrisă și digitală. În paralel, a creat pagina de Facebook „O mică doză de cultură generală”, un proiect de popularizare a științei în cheie relaxată, al cărui succes i-a depășit toate așteptările.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro