Gheorghe Hagi s-a decis deja, desi i-a transmis lui Gigi Becali ca ii va oferi un raspuns in cateva zile privind propunerea de a deveni presedintele Stelei. Discutia finala va avea loc la revenirea lui Gica de la Lisabona.


Persoane foarte apropiate lui Gica au dezvaluit ca machedonul este ca si instalat in functia de presedinte al ‘ros-albastrilor’, acceptand astfel oferta patronului din Ghencea, care este in acelasi timp si finul sau.

Discutia finala intre patru ochi dintre cei doi va fi purtata o data cu revenirea fostului capitan al ‘nationalei’ de la Lisabona, acolo unde aseara a participat la un meci de binefacere organizat de portughezul Luis Figo. Prin venirea lui Gica Hagi, organigrama clubului va suferi noi modificari, la fel cum s-a intamplat si in momentul in care Mihai Stoica a fost demis din functia de manager general.


Il va aduce si pe Balint?

O noua surpriza ar putea aparea o data cu cooptarea lui Gabi Balint in conducerea Stelei, stiut fiind ca intre el si Hagi exista o relatie stransa de prietenie. Cei doi au lucrat impreuna si atunci cand Gica a antrenat la Galatasaray si Poli Timisoara. ‘Nea Emi (n.r Emerich Ienei) avea o vorba care mi-a ramas in minte: „Sa nu ne facem iluzii, ca sa nu avem deziluzii” Nu vreau sa plec prea departe cu gandul. Sa imi imaginez ce voi face cand va veni Gica la Steaua, daca va veni, si imi va propune sa ii fiu alaturi. Cand va aparea acel moment, voi sta bine si voi cantari’, a spus Balint, care, dupa ce a imbratisat o cariera in televiziune, nu ar spune nu unei posibile veniri in Ghencea.


„Sa nu fie pus pe post de tablou”


Fost coleg si in acelasi timp bun prieten cu Hagi, Gabi Balint este de parere ca ‘Regele’ s-ar mula perfect in Ghencea.


‘Sincer, nu am vorbit cu Gica despre acest lucru. Nu mi-a spus nimic. Din punctul meu de vedere insa, acest post de presedinte i s-ar potrivi de minune. Conditia este ca Gigi Becali sa ii dea mana libera, sa-i acorde bugetul pe care il va cere si sa il lase sa isi alcatuiasca propriul staff. Asta nu inseamna ca ar trebui sa ii dea afara pe cei care sunt deja acolo. Ar fi o lovitura puternica de imagine pentru patron, Gica venind cu o experienta extraordinara in fotbal, fiind vorbitor al multor limbi straine’, a fost de parere Balint.

„Vorbeste tot timpul de Steaua”

Gabi a dezvaluit ca Hagi vorbeste nonstop despre Steaua. ‘Steaua a ramas in sufletul lui. Tot timpul vorbeste de acest club’. Balint i-a facut o scurta caracterizare celui care ar trebui sa conduca destinul gruparii din Ghencea.

‘Trebuie sa fie un om de valoare, un om de fotbal cu o imagine puternica in lume. Sa fie un bun strateg si sa aiba simtul raspunderii. Hagi are toate aceste calitati. Daca el nu va reusi, atunci nu stiu cine ar putea sa o faca. Doar sa nu fie pus de tablou acolo, dar sunt convins ca nu ar accepta acest lucru. Prin venirea lui Gica, Gigi Becali ar scapa de multe presiuni si probleme’.


Viitoarea organigrama a clubului din Ghencea


Gica Hagi – presedinte
Adrian Ilie – manager general
Gabi Popescu – sef departament scouting
Valeriu Argaseala – director executiv
Leonard Strizu – director sportiv
Iulian Gheorghisor si Marius Ianuli – se vor ocupa de partea administrativa alaturi de Argaseala


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rectorul SNSPA: Rusia a pus la cale o lovitură de stat. CCR trebuie să-l scoată de pe buletinele de vot pe beneficiar
Știrileprotv.ro
Rectorul SNSPA: Rusia a pus la cale o lovitură de stat. CCR trebuie să-l scoată de pe buletinele de vot pe beneficiar
Ce avere are, de fapt, Elena Lasconi: ”șapte terenuri, trei apartamente...”Iar surpriza vine abia acum: ”Am un...” Continuarea e complet neașteptată
Viva.ro
Ce avere are, de fapt, Elena Lasconi: ”șapte terenuri, trei apartamente...”Iar surpriza vine abia acum: ”Am un...” Continuarea e complet neașteptată
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
I se spune “Perla Estului”. Orașul imperial, cu peisaje de vis și clădiri deosebite, pe care trebuie să-l vizitezi o dată în viață. Găzduiește și o cetate imensă
FANATIK.RO
I se spune “Perla Estului”. Orașul imperial, cu peisaje de vis și clădiri deosebite, pe care trebuie să-l vizitezi o dată în viață. Găzduiește și o cetate imensă
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Iulian Fota: Călin Georgescu ar putea fi acuzat de trădare. Lucrurile în România ar ajunge la paroxism
Observatornews.ro
Iulian Fota: Călin Georgescu ar putea fi acuzat de trădare. Lucrurile în România ar ajunge la paroxism
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI