Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunță inundație pe DN2 (E85), în judeţul Vrancea, din cauza precipitaţiilor abundente, în zona acostamentelor s-a acumulat apă.
De asemenea, la intrarea în judeţ dinspre Buzău, un podeţ s-a colmatat, iar apa a ajuns pe carosabil. Se acţionează cu un utilaj pentru degajare.
Poliția le recomandă conducătorilor auto să circule prudent, ţinând cont de riscul producerii fenomenului de acvaplanare.
Marți seară, începând cu ora 21:30, traficul rutier a fost reluat în condiţii normale pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 17. Circulaţia a fost oprită pe benzile numărul doi, în ambele sensuri, din cauza unui accident în care au fost implicate un autoturism şi un autotren. Autovehiculele avariate au fost scoase în afara părţii carosabile, urmând ca glisierele mediene de protecţie să fie înlocuite în perioada următoare.
Începând cu ora 20:00, au fost suspendate manevrele în portul Midia, din cauza vântului puternic.