Peste două sute de nume se află pe prima listă a colaboratorilor aflați în legătura UM 0225, unitatea din cadrul Departamentului Securităţii Statului (DSS) care se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti. Ioan Aurel Pop, noul președinte al Academiei Române, ziaristul Cornel Nistorescu și sociologul Dorel Abraham sunt pe lista celor care au ”turnat” la Securitate.
Cuprins:
Revista 22, preluată de HotNews.ro, a publicat o listă cu numele celor care au colaborat cu UM 0225, unitatea care pe vremea lui Ceaușescu se ocupa de urmărirea emigrației românești. Așa numita ”Brigadă Antiemigrație” se ocupa cu ”contracararea acțiunilor ostile RSR desfășurate de centrele de propagandă din străinătate”. Conform HotNews.ro, pPintre cele 200 de nume aflate pe respectiva listă se află nume sonore ale intelectualității românești: istorici (Ioan Aurel Pop, actualul președinte al Academiei Române, Dan Berindei, Ioan Chiper, Radu Constantinescu), sociologi (Dorel Abraham, Ştefan Costea), ziarişti (Cornel Nistorescu, Adrian Vasilescu, Mihai Pelin), filologi (Ştefan Cazimir, Ion Coja, Ion Deaconescu), medici (Petre Ciobanu, Constantin Gorgos).
De departe cel mai cunoscut și actual nume din respectivul tabel este cel de la poziția 149: Pop Aurel Ioan, „n. 01.01.1955, Sîntioara, jud. Cluj, istoric, Universitatea Cluj-Napoca”. Evident același Ion Aurel Pop devenit recent Președintele Academiei Române. Profesor universitar, doctor în Istorie, membru corespondent al Academiei de Științe, Litere și Arte (Paris) din 1999, membru titular al Academiei Române din 2010 și membru al Academiei Europene de Științe și Artă (Salzburg) din 2013a primit, în 2015, Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler, notează HotNews.ro care citează ca sursă Revista 22.
Lista celor 200 de colaboratori este alfabetică şi însoţită de menţionarea în dreptul fiecărui nume a sectorului (similarul serviciului de la direcțiile interne ale Securității n.n.) la care se afla în legătură şi a ofiţerului care răspundea de el (de exemplu „225 g-5”, „225 f-11”, unde 225 reprezintă UM 0225, „g” reprezintă sectorul, iar „5” indicativul ofiţerului).